22 aprilie – Ziua Planetei Pământ – Ziua Internaţională a Mamei-Pământ (ONU)
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 aprilie 2023, 09:05
Planeta noastră, Pământul, este sărbătorită, în fiecare an, la 22 aprilie, atât în cadrul Zilei Planetei Pământ cât şi al Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ.
EARTHDAY.ORG (EDO), organizatorul la nivel mondial al Zilei Planetei Pământ şi cel mai mare recrutor al mişcării ecologiste din întreaga lume, a lansat în acest an „Săptămâna Pământului”, între 14 aprilie şi 22 aprilie, pentru a amplifica eforturile globale în susţinerea temei „Investeşte pentru planeta noastră”. Seria de evenimente organizate explorează problemele urgente de mediu ale Pământului şi examinează o varietate de abordări pentru a ne proteja planeta.
„Prin angajarea guvernelor, întreprinderilor, instituţiilor şi a celor peste 1 miliard de oameni care participă anual la Ziua Planetei Pământ, putem rezolva cea mai mare problemă a lumii: schimbările climatice”, a transmis Kathleen Rogers, preşedintele EARTHDAY.ORG. Acesta din urmă a mai adăugat că „există o oportunitate nelimitată de a îndrepta greşelile acţiunilor trecute şi de a construi o nouă versiune a societăţii. Dar, avem o fereastră de timp foarte scurtă şi avem nevoie ca toţi oamenii să investească în Planeta Noastră acum!”, se arată pe pagina Zilei Planetei Pământ www.earthday.org/
Ziua Internaţională a Mamei-Pământ este marcată de toate statele membre ale Naţiunilor Unite, fiind o iniţiativă ONU concretizată prin Rezoluţia 63/278, în 2009. „Mama-Pământ” este un concept antic comun în mai multe limbi şi culturi, recunoscând legătura noastră cu planeta care face posibilă existenţa omenirii. Această zi nu înlocuieşte celebrarea Zilei Planetei Pământ, prin ea se doreşte o subliniere a importanţei pe care trebuie să o acordăm planetei noastre. În unele părţi ale globului pământesc, ziua dedicată acestuia se marchează în luna martie odată cu echinocţiul de primăvară.
Acţiunile pentru marcarea Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ au ca scop menţinerea unui aer mai curat, prin reducerea emisiile de gaze cu efect de seră la jumătate până în 2030 şi eliminarea totală a acestora până în 2050. „ActNow” este deviza campaniei Naţiunilor Unite pentru acţiunea individuală privind schimbările climatice. Fiecare dintre noi poate contribui la limitarea încălzirii globale şi poate avea grijă de planeta pe care trăim. Făcând alegeri care au efecte mai puţin dăunătoare asupra mediului, putem fi parte din soluţie şi putem influenţa schimbarea, se arată pe pagina ONU, www.un.org/.
În 1970, la prima marcare, Ziua Pământului a mobilizat 20 de milioane de americani, care îşi arătau susţinerea pentru creşterea protecţiei asupra planete noastre. Ziua Planetei Pământ a fost iniţiată de senatorul american Gaylord Nelson şi celebrată, iniţial, doar pe teritoriul SUA. Misiunea EARTHDAY.ORG este de a diversifica, de a educa, de a informa şi de a activa mişcarea ecologistă la nivel mondial, lucrând cu peste 150.000 de parteneri din peste 192 de ţări, pentru a susţine acţiuni pozitive pentru planeta noastră.
În 1990, Ziua Pământului a devenit un eveniment mondial, prin eforturile depuse de activistul Denis Hayes, reunind 200 de milioane de oameni din 141 de ţări şi aducând problemele de mediu pe scena mondială. Evenimentul a dat un impuls uriaş eforturilor de reciclare la nivel mondial şi a ajutat la deschiderea drumului pentru Summitul Pământului al Naţiunilor Unite din 1992, de la Rio de Janeiro.
De-a lungul deceniilor, EARTHDAY.ORG a adus sute de milioane de oameni în mişcarea ecologistă, creând oportunităţi de angajament civic şi voluntariat. Ziua Planetei Pământ a implicat în 2020 peste 1 miliard de oameni, devenind importantă şi decisivă pentru acţiuni transformatoare pentru planeta noastră.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu