Persoanele fizice care găzduiesc refugiaţi vor mai primi sumele aferente cheltuielilor doar pentru luna aprilie
Publicat de , 18 aprilie 2023, 12:38
Refugiaţii sunt încurajaţi să se înregistreze la agenţiile de ocupare a forţei de muncă, pentru a avea acces la toate măsurile de sprijin pentru angajare sau în caz de şomaj, valabile şi pentru cetăţenii români.
Persoanele fizice care găzduiesc refugiaţi din Ucraina vor mai primi sumele aferente cheltuielilor cu cazarea şi hrana lor doar pentru perioada rămasă până la sfârşitul acestei luni.
Ulterior se vor aplica noi prevederi, aprobate prin ordonanţă de urgenţă.
Astfel, începând cu 1 mai, persoanele care vin în România din zona de conflict din Ucraina vor primi direct o sumă forfetară lunară, timp de patru luni, pentru acoperirea nevoilor imediate, cazare şi hrană. Banii vor fi alocaţi din bugetul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Guvernul urmează să stabilească atât cuantumul, cât şi mecanismul de acordare, iar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va dezvolta o aplicaţie informatică pentru gestionarea sprijinului şi a beneficiarilor.
După cele patru luni, sprijinul financiar va mai acoperi doar cheltuielile de cazare, până la sfârşitul anului, iar refugiaţii sunt încurajaţi să se înregistreze la agenţiile de ocupare a forţei de muncă, pentru a avea acces la toate măsurile de sprijin pentru angajare sau în caz de şomaj, valabile şi pentru cetăţenii români.
Sursa: RRA / Foto: Arhivă