Pe 18 aprilie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Internaţională a Monumentelor şi a Siturilor. Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor – ICOMOS a stabilit această dată în 1982, care a fost adoptată anul următor, în cadrul celei de-a 22-a Conferinţe Generale a UNESCO.
Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor este dedicată celebrării şi promovării patrimoniului cultural.
Cu această ocazie, Biblioteca Județeană, prin Secția Mediatecă, organizează o expoziție dedicată acestei zile. Expoziția este amplasată în holul de la etajul I al instituției. Utilizatorii pot împrumuta atât cd-uri și dvd-uri tematice, cât şi alte titluri din colecţia bibliotecii.