Spitalul Județean de Urgență Constanța asigură asistența medicală non-stop
Publicat de Adina Sîrbu, 15 aprilie 2023, 08:11
Activitatea medicală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța se desfășoară normal, în perioada Sărbătorilor Pascale. Unitatea de Primire Urgențe funcţionează non-stop, iar în cadrul secţiilor este asigurat serviciul de gardă.
Conducerea unității medicale a luat toate măsurile necesare pentru a asigura continuitatea stocului de medicamente, a echipamentelor de protecţie şi a dezinfectanţilor.
Doar programul Ambulatoriului de specialitate şi al Laboratorului de Explorări funcţionale este afectat. Astfel, pacienții care vor să meargă la consultații sau investigatii de specialitate trebuie să știe că luni, 17 aprilie, cabinetele medicale vor fi închise, activitatea urmând a fi reluată marți, 18 aprilie, de la ora 08.00.
Conducerea spitalului face apel la constănțeni și turiști să respecte o serie de reguli, astfel încât să aibă parte de sărbători fără vizite la camera de gardă:
- fiți prudenți în trafic;
- evitați locurile aglomerate;
- atenție la cum combinați preparatele tradiționale, dar și la excesele alimentare, care pot crea disconfort si indigestie, mai ales în cazul în care aţi ţinut post;
- consumați cu prudență alcool;
- dacă suferiți de boli cronice, nu vă neglijaţi tratamentul și respectaţi regimul prescris de medici;
- nu ezitaţi să faceţi mai multă mişcare, mergeţi la plimbare şi hidratataţi-vă mult!
Specialiștii în medicina de urgență atrag atenția, că, de regulă, numărul celor care solicită ambulanța în această perioadă crește, pe fondul consumului exagerat de alimente și alcool.
Redactor online: Adina Sîrbu