JUDEȚUL TULCEA: Obiective muzeale de vizitat în minivacanța de Paști
Publicat de Adina Sîrbu, 15 aprilie 2023, 11:40
Numărul turiștilor români care au ales să-și petreacă Sărbătorile Pascale în Delta Dunării a crescut semnificativ anul acesta. Sunt pensiuni rezervate 100% nu doar pentru Paști, ci și pentru minivacanța de 1 Mai și chiar până în iunie. Turiștii care au mers în Deltă de Paști spun că au ales zona pentru liniște, dar și pentru preparatele tradiționale. La Jurilovca, de pildă, mâncărurile din pește și miel sunt completate cu seri lipoveneşti, cu plimbări la cetățile din regiune ori cu șalupa pe canale.
În întreg județul, vizitatorii au la dispoziţie câteva obiective muzeale deschise în această perioadă. Farul din Sulina, Muzeul de Artă Populară şi Acvariul din Tulcea sunt închise pentru reabilitare, dar există și alte obiective de vizitat, după cum aflăm de la Sorin Ailincăi, managerul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, într-un interviu realizat de Cezar Colimitra.
Domnule director, unde îi invitați pe vizitatorii care își petrec sărbătorile în județul Tulcea? Cu ce îi îmbie obiectivele muzeale pe care le coordonați?
Sorin Ailincăi: Multe din obiectivele muzeale din județul Tulcea sunt deschise – Muzeul de Artă, Casa Avramide, Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea, Bazilica Paleocreștină de la Niculițel, Cetatea Enisala – cea mai mare parte din muzeele din județul Tulcea sunt deschise săptămâna aceasta. Muzeele din Tulcea vor fi, însă, închise publicului în data de 16 și 17 aprilie, prima și a doua zi de Paști. În schimb, cei care aleg să-și petreacă sărbătorile în nordul Dobrogei vor putea vizita Cetatea de la Enisala, care va fi deschisă și în această perioadă, Cetatea Argamum, unde nu se percepe nicio taxă. Muzeul de Artă vă așteaptă cu expoziția de bază, una dintre cele mai valoroase expoziții de pictură din România. La fel și Casa Avramide, o casă a colecțiilor care adăpostește o serie de expoziții permanente de pictură și de istorie. Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea va fi închis în prima și a doua zi de Paște, însă în restul perioadei vă așteaptă cu expoziția de bază și cu expoziție dedicată Dobrogei.
Biserica de la Niculițel este o atracție și prin vechimea ei…
Sorin Ailincăi: Bazilica de la Niculițel este unul dintre cele mai importante monumente paleocreștine din România. Și porțile acestui muzeu vor fi deschise aproape fără întrerupere, exceptând prima și a doua zi de Paște. Muzeul care adăpostește bazilica a fost modernizat și îmbracă o nouă formă modernă de vizitare a acestui foarte important monument creștin.
Și alături de acest muzeu se află biserica încă în picioare din Evul Mediu.
Sorin Ailincăi: Tot în comuna Niculițel, doritorii pot vizita și Biserica Sfântul Atanasie, o biserică încă folosită, deși a fost construită în secolul 14 și este una dintre cele mai vechi din țară.
Despre atracțiile din Deltă din această perioadă ce ne puteți spune?
Sorin Ailincăi: Farul Comisiunii Europene a Dunării de la Sulina va fi deschis abia în a doua parte a acestui an, întrucât încă se mai lucrează la modernizarea acestuia.
Redactor: Cezar Colimitra/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Casa Avramide (arhivă)