TULCEA: Proiectul ,,Re Start Neptun – Dezvoltare Locală Integrată”, la final
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 aprilie 2023, 13:15
UAT Municipiul Tulcea – în calitate de beneficiar, Direcția de Asistență și Protecție Socială – Partener 1 și Școala Gimnazială „Ioan Nenițescu” Tulcea – Partener 2 au organizat conferința de finalizare a activităților proiectului: ,,Re Start Neptun – Dezvoltare Locală Integrată”, informează ADI ITI Delta Dunării.
La eveniment au participat oficiali ai administrației publice locale, elevi și cadre didactice, membri ai echipei de implementare a proiectului și agenți economici iar Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării a fost reprezentată de Vasilica Carp Bârlădeanu, expert POCU.
Valoarea totală eligibilă a proiectului, finanțat prin mecanismul ITI, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, este de aproximativ 11, 5 milioane de lei.
Rezultatele proiectului sunt:
– Domeniul Educație:
8 copii/an înscriși în învățământul preșcolar-grădiniță au participat la programul „Grădiniță dupa grădiniță” și au beneficiat de servicii catering
26 copii/an din ciclul primar și gimnazial au participat la programul „Școală după Școală” și au beneficiat de servicii catering
7 copii/an au participat la cercul de pregătire pentru examenul de evaluare națională la matematică și limba română
133 de elevi ai școlii/an, au beneficiat de lecții interactive în Atelierul SMART de limbi străine
-Domeniul Ocupare:
176 persoane au benficiat de activitatea de informare, orientare și consiliere profesională
48 persoane au beneficiat de 3 cursuri de competente cheie
126 persoane au beneficiat de servicii de formare profesională a adulților
126 de persoane au obținut certificat de calificare ANC
126 de persoane au beneficiat de servicii de catering în cadrul cursurilor de formare
126 de persoane au obținut subvenții în urma absolvirii cursurilor de formare
126 persoane au participat la activitatea de mediere pe piața muncii
126 persoane au participat la 3 târguri de joburi
-Domeniul antreprenoriat:
45 persoane au participat la cursul de competente antreprenoriale 35 persoane au participat la sesiuni individuale de consultanță și mentoring
35 planuri de afaceri realizate.
-Domeniul reglementări acte de proprietate:
20 persoane au beneficiat de reglementarea legală a actelor de identitate/stare civilă/drepturi sociale
– Domeniul servicii medicale, sociale şi medico-sociale:
• 1 Punct Unic de Acces înființat și operaționalizat
• 320 de dosare au fost evaluate și înregistrate în grupul țintă
• 289 de persoane din grupul țintă au beneficiat de servicii de informare cu privire la drepturi și obligatii, asistență și consiliere socială
• 313 persoane au beneficiat de servicii integrate de suport socio-medicale, de mediere socială
• 159 familii au beneficiat de servicii socio-medicale
• 10 tinere au beneficiat de servicii de educație privind prevenirea apariției unor sarcini nedorite
• 66 de persoane au beneficiat de servicii de consiliere psihologică
• 362 de persoane au beneficiat de informare, consiliere, îndrumare prin intermediul sistemului de teleasistență
• 52 de persoane au beneficiat de servicii de mediere pentru rezolvarea unor situatii de conflict;
• 1 serviciu social Centrul de Asistență Integrată Comunitară
• 76 de persoane din grupul tinta au beneficiat de servicii recuperare a persoanelor cu dizabilitati si a persoanelor varstnice
• 52 de persoane au beneficiat de servicii de asistenta integrata pentru persoane varstnice;
• 6 evenimente de strângere de donații au fost organizate în cadrul campaniei ”Ziua SPOT – Donează pentru tine!”
• 80 de parinti/ bunici/ tutori/ reprezentanti legali si 31 de tineri au beneficiat de servicii de informare si educatie parentală – ”Scoala părinților” și au primit câte un kit în valoare de 700 lei constând în servieta, carti, dulciuri si rechizite scolare
• 4 seminarii, la care au participat 344 persoane; 16 protocoale de colaborare încheiate cu diverse instituții, pentru susținerea comunității marginalizate în vederea obținerii unui nivel ridicat de calitate a vieții
• Campanie de informare, conștientizare si promovare a Centrului de Asistenţă Integrată Comunitară pentru informarea persoanelor din comunitate asupra serviciilor acordate prin programul centrului şi asupra modalităţii de accesare a acestora organizată
• Campanie de conștientizare pentru sprijinirea membrilor comunităţii în vederea ieşirii din statutul de comunitate marginalizată organizată
• 1 ghid de lucru privind acordarea de servicii integrate de asistență și îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice.
Proiectul ,,Re Start Neptun – Dezvoltare Locală Integrată” a început în data de 20 mai 2019.
Redactor – Daniel Țăndăreanu