O parte a angajaților Prefecturii Tulcea a intrat în grevă

Publicat de Adina Sîrbu, 10 aprilie 2023, 13:52
Funcționarii prefecturilor din aproape toată țara au intrat în grevă generală în această dimineață. La Tulcea, 17 din cei 26 de angajaţi ai Prefecturii judeţului care au dreptul să participe la protest au oprit lucrul, nemulţumiţi de salariile mici.
Reprezentanta sindicaliştilor din cadrul instituţiei, Daniela Petroschi, a declarat pentru AGERPRES că, deși activitatea desfăşurată de angajaţii Instituţiei Prefectului Tulcea este una ‘de excelenţă’, aceasta a fost subminată de-a lungul timpului prin nivelul de salarizare.
‘Considerăm că salarizarea e doar o formă prin care demnitatea angajaţilor din Prefectură a fost subminată de-a lungul timpului. Activitatea pe care o derulează angajaţii din prefecturi e un înalt exerciţiu al funcţiei publice, o activitatea de excelenţă, pentru că aici se centralizează date de la nivel local, se fac analize, rapoarte. Este o activitate de excelenţă şi dorim ca acest lucru să se vadă şi în nivelul de salarizare‘, a menţionat Petroschi.
Ea a mai spus că salariile din instituţia în care lucrează reprezintă doar 50% din cele acordate în unele primării.
‘Instituţiile prefectului au fost ignorate la toate măririle salariale care au fost acordate colegilor din primării, consilii judeţene şi servicii deconcentrate. Dacă aceste măriri ar fi fost în concordanţă cu principiul legii salarizării care prevede la muncă egală salariu egal, nu s-ar fi ajuns astăzi în această situaţie‘, a mai spus Daniela Petroschi.
Situaţia lefurilor din Prefectura Tulcea mai fost în atenţia publică de la începutul anului, în timpul unei şedinţe publice în care instituţia şi-a prezentat raportul de activitate, angajaţii acesteia semnalând faptul că, în 7 luni, Serviciul Juridic a rămas cu 50% din personalul de la începutul anului trecut, din cauza volumului mare de muncă şi a salariilor mici în comparaţie cu cele din alte instituţii ale statului.
AGERPRES/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: InfoTulcea