FOTO/CONSTANȚA: Construcție ilegală demolată de Primărie
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 aprilie 2023, 10:14
Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală Poliția Locală, continuă acțiunea de desființare pe cale administrativă a construcțiilor ilegale realizate pe domeniul public/privat al municipiului Constanța, precizează un comunicat de presă al instituției.
Astfel, în data de 05.04.2023 a fost demarată procedura de desființare pe cale administrativă a construcției executate fără autorizație de construire pe domeniul privat al municipiului, strada Ion Rațiu 1D (în spatele Universității Spiru Haret).
„Spațiul ce fusese ocupat abuziv va fi redat comunității. După finalizarea lucrărilor de desființare, administratorul drumului public, SC Confort Urban, va amenaja o parcare care va deservi nevoilor locuitorilor din zonă. Cetățenii sunt rugați, în continuare, să ne semnaleze existența unor astfel de construcții la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341.922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro”, informează Primăria Constanța.
Redactor – Daniel Țăndăreanu