Județul CONSTANȚA: BMW căutat de autoritățile din Polonia, găsit la un cetățean ucrainean
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 aprilie 2023, 09:12
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism marca BMW, căutat de către autoritățile din Polonia, aflat în posesia unui cetăţean ucrainean.
Joi, 6 aprilie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat formalităţile specifice controlului de frontieră, pe sensul de intrare în țară, asupra unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Ucraina.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Polonia.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 200.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Redactor – Daniel Țăndăreanu / foto Poliția de Frontieră