Farul Constanța are meci greu cu Universitatea Craiova
Publicat de Catalin Donose, 7 aprilie 2023, 14:03
Într-o partidă contând pentru etapa a 3-a din play-off în Superligă, sâmbătă seară, de la ora 20,30 Farul Constanța va evolua pe teren propriu cu Universitatea Craiova.
Farul este liderul clasamentului cu 36 de puncte, iar formația oaspete ocupă poziția a patra cu 29 de puncte.
În conferința de presă premergătoare meciului, vineri, managerul tehnic al constănțenilor, Gheorghe Hagi a declarat: „Un meci acasă pe care trebuie să-l câștigăm pentru a lua cele trei puncte, extrem de importante. Adversarul este unul foarte bun, care și el are nevoie de victorie, dar noi trebuie să fim mai buni. Băluță va mai lipsi o săptămână sau două din cauza accidentării, Mihai Popescu mai are și el o săptămână de stat, Nicolas Popescu este accidentat și nu este în lot, iar Dan Sîrbu a revenit la antrenamente, dar vedem, dacă îl vom folosi. Sunt convins, că suporterii vor umple din nou stadionul, care este mic pentru Constanța și Dobrogea, dar când vom avea noul stadion de 18.000 de locuri va fi o nouă emulație pentru toată lumea. Toți din conducerea Farului am jucat fotbal și dacă suntem printre puținele cluburi pe plus la capitolul financiar este pentru că suntem cumpătați, responsabili și cu ochii pe buget.”
Atacantul Louis Munteanu a menționat: „Urmează un meci greu, pe care trebuie să-l câștigăm. Și echipa oaspete va veni motivată, dar dacă ne facem jocul nostru, vom avea câștig de cauză. Pentru orice fotbalist, dă în bine în CV să aibă un titlu național și trebuie să facem totul pentru a fi campioni.”
Tânărul fundaș Andrei Borza a spus: „Va fi un meci dificil, întâlnim o echipă bună pe care va fi greu să o depășim. Important este să avem o evoluție la înălțimea așteptărilor pentru a obține cele trei puncte. Pentru suporteri jucăm și ne bucură când vedem, că sunt alături de noi, la fiecare meci.”
Text și foto – Cătălin Donose