Ascultă Radio România Constanța Live

BUCUREȘTI: Protest al sindicaliștilor din Educație în fața Guvernului

BUCUREȘTI: Protest al sindicaliștilor din Educație în fața Guvernului

Publicat de Adina Sîrbu, 29 martie 2023, 07:31

Peste 1.000 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ vor protesta astăzi, între orele 12:00 şi 13:00, în faţa Guvernului, nemulţumiţi de salarizarea din sistem, informează un comunicat al celor două organizaţii sindicale, citat de AGERPRES.

‘Sindicaliştii ‘FSLI şi FSE ‘Spiru Haret’ cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii pentru rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ, astfel încât toate categoriile de salariaţi din sistemul educaţional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022; identificarea unor soluţii pentru creşterea veniturilor personalului didactic auxiliar; adoptarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998′, se arată în comunicatul transmis de cele două federaţii sindicale.

Sindicaliştii mai solicită, între altele: aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, întrucât salariaţii din învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri, instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflaţiei, plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

Protestele vor continua, în aprilie, cu pichetarea sediului Guvernului şi a prefecturilor, iar în luna mai se va desfăşura un marş de protest în Bucureşti și în ultima decadă a aceleiași luni este programată declanşarea grevei generale.

 

Agerpres/ Redactor online: Adina Sîrbu

 

 

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:00

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 20.50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 24 de ani, care...

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni
Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 13:51

Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce

La data de 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe...

Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce
IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 12:52

IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”

La data de 20 aprilie 2025, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au fost sesizați prin numărul unic pentru apeluri de...

IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”
Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 12:39

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței

Asociația The Voice for the Voiceless – Vocea Necuvântătoarelor a postat pe o platformă de socializare detalii despre cazul șocant petrecut...

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:56

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești

Lucrările de înnisipare a plajei Costinești sunt în grafic, iar termenul de finalizare este sfârșitul anului viitor. În final vor fi 25 de...

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:41

În perioada 18 – 21 aprilie, polițiștii constănțeni au retras 38 de certificate de înmatriculare

În perioada 18 – 21 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, ai formațiunilor rutiere, precum și polițiștii structurilor...

În perioada 18 – 21 aprilie, polițiștii constănțeni au retras 38 de certificate de înmatriculare
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:36

Minivacanța de 1 Mai deschide oficial sezonul estival

Minivacanța de Paște a ajuns la final, iar cei care au avut liber în aceste zile, s-au reîntors, de azi, la muncă. Însă peste mai puțin de 10...

Minivacanța de 1 Mai deschide oficial sezonul estival
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 10:48

În a doua zi de Paște, jandarmii constănțeni au prins doi bărbați cu substanțe interzise asupra lor

Doi bărbați au fost prinși în a doua zi de Paște de jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța în timp ce dețineau substanțe...

În a doua zi de Paște, jandarmii constănțeni au prins doi bărbați cu substanțe interzise asupra lor