“Bucătăria hoinară se gătește de plecare”, un album al artistului fotograf Răzvan Voiculescu
Publicat de Doina Sirbu, 27 martie 2023, 18:04 / actualizat: 28 martie 2023, 9:52
În anii `80, artistul fotograf Răzvan Voiculescu părăsea România, pentru Suedia și Danemarca, unde avea să învețe ce este fermitatea, seriozitatea, democrația. Sufletește însă, nu a părăsit niciodată România și, după ce a revenit în țară, a realizat 15 albume de fotografie despre locuri fascinante din toate zonele etnografice.
Pentru realizarea unui album călătorește în jur de 20.000 de Km, timp de doi ani, iar o ședință foto poate dura 5-6 ore. Este creator de poveste. Fiecare album are o hartă și oricine poate călători în locurile pe care el le fotografiază. Dobrogea a descoperit-o în anul 2003, mergând cu motocicleta. A revenit aici pentru a descoperi bucătării hoinare, oameni, locuri, emoție. Recent, a lansat la Constanța, cel de-al treilea volum despre gastronomie. Un interviu realizat de Liliana Fustanela.
L.F.: După volumele: „Bucătăria hoinară” și „Bucătăria hoinară se întoarce”, la Constanța ați lansat de curând, albumul: „Bucătăria hoinară se gătește de plecare”. Este cel de al 3-lea album de fotografie culinară. De peste 10 ani, călătoriți pentru a descoperi bucate aburinde și imagini ce trebuie imortalizate. Ne aduceți în fața ochilor imagini despre o lume care apune și de care multora dintre noi ne este dor, iar pentru cei tineri ar putea fi ceva de neînțeles, o altă dimensiune a României. Dobrogea nu lipsește din călătoriile dumneavoastră. Ba, dimpotrivă, este bine evidențiată prin locuri încă nealterate. Ce ne spuneți despre bucătăriile dumneavoastră hoinare?
R.V. Rog pe toată lumea să înțeleagă bine că nu sunt cărți de bucate, sunt albume de călătorie, călătorie printre personaje, care încă mai au în incinta casei, un colț de bucătărie autentică, adică nemodernizată, cu pământ pe jos, cu plită sau cuptor sau/și cu oale foarte vechi și fără termopane puse pe la geamuri și uși de plastic sau mai știu eu ce… Greu de găsit, de altfel, dar aceste 3 albume, într-adevăr puse toate împreună, au acoperit să zic așa, destul de echitabil teritoriul nostru al României în ideea de a le avea, de a le păstra. Iubitorii de călătorie în propria țară, în zone mai de profunzime, să zic așa, sunt bineveniți să meargă pe urmele mele pentru a identifica în albumele mele personajele și bucătăriile aferente.
L.F. Ce v-au fascinat mai mult? Oamenii, gastronomia, locurile?
R.V.: Oamenii. Albumul acesta pe care pe care tocmai l-am lansat la Constanța, „Bucătăria hoinară se gătește de plecare” se numește așa, pentru că este și ultima parte. Nu voi mai continua acest proiect, mă ocup de altele. Vorbesc, în general, despre oameni, pentru că întâlnirile cu ei pe mine mă îmbogățesc. Oamenii simpli sunt oameni dintr-o bucată, sunt oameni direcți, sunt oameni care e clar că muncesc de dimineață până seara în ograda lor. Își ajută părinții sau nepoții sau vecinii sau mai știu pe cine. Asta înseamnă că îi face să fie ca niște stâlpi. Munca în gospodărie, în ogradă, când ai și poate câteva animale, ai și pământ, ai și grădină și așa mai departe, este o muncă de practic 14 ore pe zi. Rezultatul este, de fapt, că poți să mănânci sănătos și nu trebuie să te duci la magazin decât pentru ce nu poți să faci în casă: sare, ulei, zahăr, lucruri de genul acesta, dar restul ei mănâncă din grădină, ceea ce este fabulos.
L.F.: Am apucat și eu acele vremuri în care mama îmi spunea:„ Du-te și adu niște leuștean, pătrunjel, un morcov, o ceapă, niște ardei, niște vinete și ieșea așa o tocăniță, o ciorbă, un ostropel, să te lingi pe degete.
L.F.: Ați ajuns în Dobrogea: la Somova, la Cerna, la Jurilovca, la Casian, la Chilia Veche, sunt multe, multe locuri unde ați poposit cu aparatul foto. Am participat și eu la lansarea celui de al 3-lea album și am văzut și filmulețul acela realizat prin țară și așa cu mândrie o spun că Dobrogea era foarte bine evidențiată în filmulețul dumneavoastră, comparativ cu alte zone ale țării, de pildă Oltenia sau Ardealul sau Banatul. Mi s-a părut că ponderea a fost spre Moldova și Dobrogea.
R.V.: Da, a fost Țara Lăpușului, Bucovina și Dobrogea. N-am să ascund faptul că sunt mândru să spun că al 4-lea meu album (pentru că am 15 până acum), a fost lansat în 2007, despre Dobrogea, dar am albume dedicate și altor zone ale țării, însă nu se referă la gastronomie. „Dobrogea. Începutul Lumii”, este un album pe care l-am dedicat acestei părți a țării, o parte de Românie, foarte puțin cunoscută. Eu sunt născut la București, părinții mei tot la București s-au născut și bunicii la fel, eu nu am rădăcini din zona rurală, dar pentru că îmi place foarte mult să călătoresc cu aparatul agățat de gât, cum se spune, am descoperit undeva prin 2003, fiind pe două roți, pe motocicletă, Dobrogea. Atunci am simțit că Dobrogea e un loc cu o energie anume. Ăsta e un loc unde se întâlnesc atâtea etnii, se întâlnesc atâtea limbi, se întâlnesc atâtea obiceiuri, tradiții și așa mai departe, inclusiv arhitectură tradițională și am zis, eu trebuie să-i dedic un album. Doi ani, am lucrat la el și există acest album: „Dobrogea. Începutul Lumii”.
L.F.: Poate nu suntem începutul lumii, dar începutul creștinismului, prin faptul că aici a poposit prima dată Sfântul Andrei, ne face să fim mândri de aceste locuri.
R.V.: Așa este.
L.F.: Fotografia înseamnă artă în zilele noastre. Am aflat că pentru realizarea unui album parcurgeți în doi ani între 19.000 și 21.000 de Km, prin țară în căutarea de bucătării autentice. Cam cât durează să faceți o ședință foto?
R.V.: Se vor amuza în continuare cei care ne ascultă, când povestesc că, pentru o simplă mămăligă mie îmi ia 3-4 ore ca s-o fotografiez. Cred că multă lume zice că sunt nebun, dar fotografia de reportaj este diferită de fotografia de artă. Asta înseamnă că practic muți studioul foto, în locul unde lucrezi și observe care sunt luminile potrivite, care sunt modalitățile de a fotografia împreună bucătăriile hoinare, împreună cu personajele invitate, unde eu am fost onorat să intru la ei în bucătărie, în casă și i-am rugat să bucătărească în ritmul meu de fotografiere, nu ritmul normal pe care ar face-o, pentru că altfel n-ar fi ieșit ce a ieșit. Și atunci, normal că de multe ori, poate mămăliga s-a stricat și am luat-o de la început sau când am făcut, nu știu, un ostropel, cum bine ați spus mai devreme, ostropelul a fost făcut de câteva ori, ca într-un final să iasă cel bun. I-am rugat să bucătărească în ritmul meu de lucru, nu al lor. Atenție, când spun „bun” înseamnă pentru mine „fotografic” bun și nu gastronomic neapărat. Trebuie să spun, că de cele mai multe ori nu am gustat nimic din ce am fotografiat.
L.F.: Cea mai îndrăgită fotografie cu tematică pascală, pentru că suntem acum în apropierea Paștelui, unde ați realizat-o?
R.V.: Am mai multe albume care prezintă „rostul românesc”, care abordează alte teme din ruralul românesc, dar nu pot să spun că e una mai îndrăgită, pentru că, până la urmă, atunci când, de exemplu, se întâmplă, încondeierea ouălor sau vopsirea lor, e un proces de finețe, de liniște, de apropiere cu toate personajele din bucătăriile unde eu am fotografiat în Mehedinți, Moldova, Țara Lăpușului, Dobrogea.
L.F.: Oricum fotografiile dumneavoastră reușesc, să ne arate și cum miroase mâncarea pe care o imortalizați! Asta este deja artă și de aceea vă mulțumim pentru cum prezentați o lume ce apune din România!
R.V.: Vă mulțumesc și eu.
Redactor: Liliana Fustanela/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: Liliana Fustanela