Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 12 martie

Calendarul zilei – 12 martie

Publicat de Codrin RAITA, 12 martie 2023, 05:00 / actualizat: 14 martie 2023, 13:52

S-a întâmplat într-o zi de 12 martie

* Se împlinesc 185 de ani (1838) de când apărea, din iniţiativa şi sub conducerea iniţială a lui George Bariţiu, „Gazeta de Transilvania”, primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania (1838-1946). Primul ziar politic și cultural al românilor din Transilvania, apare la Brașov, săptămânal (12 mart. 1838 – 30 dec. 1842, 2 iul 1858 – 30 dec. 1860, 13 oct. 1918 – 1 ian. 1945), bisăptămânal (4 ian. 1843 – 17 mart 1849, 1 dec. 1849 – 1 iul. 1858, 7 ian. 1861 – 30 dec. 1879), de trei ori pe săptămână (1 ian. 1880 – 1 apr. 1884), zilnic (4 apr. 1884 – 26 sept. 1917, 1939-1945, 1989). A apărut inițial sub titlul de „Gazeta de Transilvania”, cu sediul redacției în Casa Mureșenilor. De la 3 ianuarie 1849 s-a numit „Gazeta transilvană”, iar de la 1 decembrie 1849 „Gazeta Transilvaniei”. Între 1 ianuarie și 25 iunie 1838 a avut ca supliment „Foaie literară”, iar între 2 iulie 1838 și 24 februarie 1865 „Foaie pentru minte, inimă și literatură”- supliment cultural de sâmbătă și duminică. Situându-se pe poziții democratice patriotice și iluministe, publicația lui Barițiu a avut un rol important în lupta politică a românilor din Transilvania, solidară cu cercurile progresiste din principate

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când Simion Bărnuţiu redacta, la Sibiu, o proclamaţie, răspândită în mai multe centre ale Transilvaniei, prin care îi chema pe românii transilvăneni să se ridice la luptă pentru recunoaşterea lor ca naţiune politică, pentru convocarea unei adunări naţionale proprii şi pentru desfiinţarea iobăgiei (12/24)

* Se împlinesc 160 de ani (1863) de la înfiinţarea Agenţiei diplomatice române de la Belgrad – Serbia (primul titular – Theodor Callimaki). Este prima agenţie diplomatică având caracter oficial înfiinţată de România, recunoscută atât de statul de reşedinţă, cât şi de celelalte state care aveau reprezentanţe la Belgrad (12/24)

* Acum 116 ani (1907) avea loc demisia Guvernului conservator prezidat de Gheorghe Gr. Cantacuzino. Ulterior, s-a format un Guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I. I. C. Brătianu la Ministerul de Interne şi cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război), care-şi propunea rezolvarea gravei probleme agrare cu care se confrunta România şi care declanşase marea răscoală ţărănească (izbucnită în luna februarie) (12/25)

* Se împlinesc 110 ani (1913) de când era pusă piatra de temelie a Capital Hill, punctul central al viitorului oraş Canberra, proclamat formal capitală federală australiană (lucrările de construcţie, după planurile arhitectului american Walter Burley Griffin, au durat mai mulţi ani, Canberra devenind capitala Australiei abia în 1927)

* Acum 109 ani (1914), sculptorul Constantin Brâncuşi (1876 – 1957) deschidea prima expoziţie personală, la New York, în cadrul Photo Secession Gallery (12 martie – 1 aprilie). Expoziţia a fost organizată de Alfred Stieglitz şi Edward Steichen, fiind expuse opt opere de artă lucrate în marmură, lemn şi bronz

* Cu 93 de ani în urmă (1930) Mahatma Gandhi, părintele independenței Indiei, a condus un marș de 350 de kilometri spre litoralul Indiei, pentru a protesta alături de alți 50.000 de militanți față de monopolul britanic asupra sării, manifestaţia rămânând în istorie drept „Marșul Sării” și ducând la arestarea sa de către autoritățile engleze. Mulţi istorici consideră nu numai că acela a fost momentul în care a început procesul pentru independenţa Indiei, ci şi că, tot atunci, avea să fie demarată disoluţia sistemului colonial global. Marşul a durat până în data de 6 aprilie

* În urmă cu 76 de ani (1947) Harry Truman (1884 – 1972), preşedinte al Statelor Unite ale Americii între anii 1945 şi 1952, a prezentat, în mesajul adresat Congresului, programul politicii externe americane, cunoscut sub denumirea de „Doctrina Truman”. Această celebră doctrină politico-economică a facilitat intrarea capitalului american în unele ţări slăbite de război, fiind concretizată, din 1948, prin „Planul Marshall”

* Se împlinesc 50 de ani (1973) de când la Radiodifuziune a debutat Programul 3 pentru tineret (pe lungimile de undă 4,12; 4,17; 4,20; 4,30; 4,36; 4,37; şi 4,49 metri). După Revoluția din Decembrie ’89, Programul 3 şi-a reluat emisia la 12 februarie 1990, primind apoi numele de Radio Romania Tineret. Începând cu anul 1998, după o perioadă de interimat, în data de 1 decembrie, la conducerea Radio Tineret a fost numit actorul, regizorul și omul de radio Florian Pittiș (1943 – 2007). Postul România Tineret a fost înlocuit cu Radio3Net, care a luat ființă prin strădaniile lui Florian Pittiș, fiind lansat la 16 noiembrie 2004, moment în care a devenit primul post public de radio din lume care emite exclusiv pe Internet. Postul Radio3Net poartă numele lui Florian Pittiș, din luna august 2007 (de la moartea actorului, la 5 august 2007)

* Acum 24 de ani (1999) avea loc ceremonia prin care s-a marcat intrarea în NATO a Poloniei, Cehiei şi Ungariei (la Independence, statul Missouri, la Biblioteca „Harry Truman”, construită în memoria preşedintelui american sub mandatul căruia a fost fondat NATO, în 1949). Miniştrii de externe din cele trei ţări au prezentat oficial instrumentele de aderare guvernului SUA, conform Cartei NATO

* Tot într-o zi de 12 martie, acum 23 ani (2000), în cadrul Anului jubiliar sfânt (în cursul unei ceremonii desfăşurate în Catedrala Sf. Petru din Vatican), printr-un gest istoric fără precedent, Papa Ioan Paul al II-lea şi membrii Curiei papale au cerut iertare, în numele Bisericii Catolice, pentru păcatele comise de-a lungul existenţei acesteia

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Gărzii Naţionale de Mediu”; stabilită prin Ordinul nr. 224 din 27 februarie 2007; este ziua în care a fost înfiinţată instituţia, în anul 2003 (- 20 de ani)

 

– 1878, 2/24: S-a născut Constantin Popovici, matematician (contribuţii în domeniul analizei matematice) şi astronom (a înfiinţat, în 1913, Observatorul astronomic din Iaşi); membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1956) – 145 de ani

 

– 1897: S-a născut compozitorul Lucian Teodossiu (m. 1973)

 

– 1899: S-a născut Mansi Barberis (pe numele său adevărat Clemansa Barberis-Plăcințeanu), compozitoare, violonistă şi dirijoare; considerată prima femeie compozitor de muzică de operă din România; a compus muzică de teatru, muzică vocal-simfonică, şi muzică de cameră (m. 1986)

 

– 1909: S-a născut soprana Valentina Creţoiu (m. 2003)

 

– 1910: S-a născut generalul Dumitru Eremia, compozitor și dirijor (m. 1975). NOTĂ: Unele surse menționează decesul în 1976

 

– 1912: S-a născut (la Târgu Neamţ) poetul canadian de origine română Irving Layton (numele la naştere: Israel Pincu Lazarovici) (m. 2006)

 

– 1925: S-a născut scriitorul Constantin Chiriţă (m. 1991)

 

– 1926: S-a născut soprana Elena Dima-Toroiman (m. 2010)

 

– 1927: S-a născut farmacistul, medicul şi profesorul Dumitru Dobrescu, deschizător de drumuri, creator de școală și de instituții în domeniul farmacologiei; autorul unor concepte originale precum farmacotoxicologia (1977), farmacoepidemiologia (1981) şi farmacologia ecologică (1993); autorul primului tratat de farmacologie homeopată din lume (2007) şi fondatorul unei noi ştiinţe medicale cu acest nume; fondatorul şi şeful primului Serviciu Clinic de Farmacologie din România (1981-1992); membru corespondent al Academiei Române din 1992 (m. 2020)

 

– 1929: S-a născut Nicolae Tertulian (numele la naştere: Nathan Veinsrein), estetician, eseist şi critic literar, stabilit la Paris din anii ‘80 (m. 2019, la Suresnes – Hauts-de-Seine)

 

– 1932: S-a născut muzicologul Radu Gheciu; fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2003)

 

– 1934: S-a născut lingvista și profesoara Maria Manoliu-Manea; contribuții semnificative în morfosintaxa romanică, semantică, analiza discursivă și lingvistica istorică; stabilită în SUA (din 1979); a desfășurat o prodigioasă activitate de promovare a valorilor românești din străinatate, în special din mediul academic, atât ca profesor la Universitatea Davis, California cât și ca Președinte al Academiei Româno-Americane; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993)

 

– 1935: S-a născut compozitorul, muzicologul şi profesorul Ede (Eduard) Terényi (m. 2020)

 

– 1940: S-a născut Virgil Nemoianu, critic literar, teoretician, comparatist, eseist, filosof al culturii, traducător şi profesor; stabilit din 1977 în SUA

 

– 1941: S-a născut Mircea Anghelescu, critic şi istoric literar, filolog, paleograf şi profesor emerit (m. 2022)

 

– 1946: S-a născut jurnalistul Teofil Octavian Cepraga (m. 2022)

 

– 1948: S-a născut istoricul Andrei Pippidi; preocupări de istorie medievală occidentală, medievală şi modernă sud-est europeană; autor de eseuri polemice pe teme istorice şi civice; fiul arheologului Dionisie Pippidi și nepotul marelui istoric Nicolae Iorga; membru corespondent, din 2012, al Academiei Române – 75 de ani

 

– 1950: S-a născut compozitorul şi solistul vocal George Nicolescu

 

– 1950: S-a născut Irina Coroiu, critic de teatru şi film (m. 2004)

 

– 1950: S-a născut jurnalist Florin Condurăţeanu (m. 2021)

 

– 1951: A murit (în închisoarea de la Sighet) economistul Gheorghe Taşcă; a contribuit la organizarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei rector a devenit (1929-1931); deţinut politic din 1950; membru corespondent al Academiei Române din 1926 (n. 1875)

 

– 1963: A murit regizorul şi scenaristul Jean Mihail, pionier al artei cinematografice româneşti, atât în domeniul filmului de ficţiune cât şi al celui documentar; a obţinut primul premiu al filmul românesc, la Cannes, în 1946 (n. 1896) – 60 de ani

 

– 1965: A murit George Călinescu, critic şi istoric literar, scriitor, publicist; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1899)

 

– 1966: A murit (la Paris) pictorul şi poetul Victor Brauner, unul dintre fondatorii avangardei şi un reprezentant important al suprarealismului; stabilit în Franţa în 1930; frate cu folcloristul Harry Brauner (n. 1903)

 

– 1995: A murit Dumitru Almaş (pseudonimul lui Dumitru Ailincăi), prozator şi istoric; autor de romane istorice şi de biografii romanţate; a iniţiat, în 1967, şi a condus, ca redactor-şef, revista „Magazin istoric” până în anul 1971 (n. 1908)

 

– 2002: A murit sculptorul Gheorghe Iliescu-Călineşti, reprezentant al sculpturii avangardiste (n. 1932)

 

– 2008: A murit actorul Ovidiu Iuliu Moldovan (n. 1942) – 15 ani

 

– 2009: A murit Mihai Ungheanu, critic şi istoric literar; senator PRM în perioada 2000-2008 (n. 1939)

 

– 2019: A murit istoricul literar Georgeta Antonescu (n. 1937)

 

– 2019: A murit Roxana Sorescu, cercetător științific, critic şi istoric literar, filolog, autor, traducător și profesor; domeniile de activitate pe parcursul carierei au fost cu predilecție istoria literaturii române moderne și contemporane, teoria literaturii, literatura comparată și jurnalismul (n. 1943)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Camerun: Alegeri legislative

 

– Hollywood, SUA: Cea de-a 95-a ediție a Premiilor Oscar ale Academiei americane de Film – la Dolby Theatre din Los Angeles

 

– Edinburgh, Regatul Unit: Rugby – Turneul celor Șase Națiuni: Scoția – Irlanda

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială împotriva Cenzurii pe Internet”, a fost iniţiată, în 2008 (- 15 ani), de organizaţiile neguvernamentale „Reporteri fără Frontiere” şi „Amnesty International”. Evenimentul este destinat susţinerii unui Internet fără restricţii şi accesibil tuturor şi este menit să atragă atenţia asupra faptului că, prin crearea de noi spaţii pentru schimbul de idei şi informaţii, Internetul poate deveni o forţă pentru libertate. Ziua este marcată prin atribuirea unui premiu (Premiul Netizen – 2.500 de euro): Google a încheiat, în 2010, un parteneriat cu „Reporteri fără Frontiere” pentru a acorda anual un premiu unui utilizator de internet sau blogger care a adus o contribuţie notabilă la apărarea libertăţii de exprimare on-line

 

– Ziua naţională a statului Mauritius; aniversarea proclamării independenţei/1968 – 55 de ani

 

– 604: A murit papa Grigore I cel Mare, părinte al Bisericii; a fost primul călugăr care a devenit papă; a fost recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât şi în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Este patronul muzicienilor, cântăreţilor, studenţilor şi al învăţătorilor; considerat unul din cei mai însemnaţi papi din istorie (n. cca. 540)

 

– 1613: S-a născut arhitectul francez André Le Nôtre; creatorul stilului francez în peisagistică; a realizat planurile pentru parcurile de la Versailles, Tuileries şi Saint-Cloud (m. 1700) – 410 ani

 

– 1628, 12/13: A murit John Bull, organist şi compozitor englez (n. 1562/1563) – 395 de ani

 

– 1749: A murit pictorul italian Alessandro Magnasco (Il Lissandrino) (n. 1667)

 

– 1824: S-a născut fizicianul german Robert Kirchhoff; împreună cu Robert Bunsen, este fondatorul analizei spectrale (1859); a descoperit cesiul şi rubidiul (1860-1861) (m. 1887)

 

– 1832: A murit compozitorul german Rudolph Kuhlau (Friedrich Daniel Rudolph Kuhlau) (n. 1786)

 

– 1863: S-a născut Gabriele D’Annunzio, poet şi prozator italian (m. 1938) – 160 de ani

 

– 1874: S-a născut compozitorul austriac Edmund Eysler (m. 1949)

 

– 1881: S-a născut Väinö Alfred Tanner, geolog, geograf, etnolog şi diplomat finlandez; ambasador al ţării sale la Bucureşti, a publicat, în 1935, o lucrare despre România, prin care a încercat să facă cunoscute în Finlanda realităţile politice, economice şi culturale româneşti; membru corespondent din străinătate al Academiei Române (1935) (m. 1966)

 

– 1913: S-a născut Alexandru Bardieru, preot, prozator, folclorist şi publicist din Republica Moldova (m. 1994) – 110 ani

 

– 1914: A murit George Westinghouse, inginer şi industriaş american; a inventat frâna de cale ferată cu aer comprimat (1869), adoptată universal; a preconizat, printre primii, utilizarea electricităţii în domeniul feroviar (n. 1846)

 

– 1917: S-a născut actriţa britanică Googie Withers (m. 2011)

 

– 1921: S-a născut industriaşul italian Giovanni Agnelli, fost preşedinte al grupului „Fiat”, considerat un adevărat „monarh” al industriei de automobile italieneşti (m. 2003)

 

– 1922: S-a născut Jack Kerouac, scriitor, pictor și poet american; considerat, alături de William S. Burroughs și Allen Ginsberg, pionier al mișcării culturale americane „Generația beat” (m. 1969)

 

– 1925: S-a născut Leo Esaki, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1973, împreună cu Ivar Giaever şi Brian D. Josephson, pentru descoperirea fenomenului de tunelare a electronilor

 

– 1925: S-a născut Harry Harrison (nume real: Henry Maxwell Dempsey), autor american de literatură ştiinţifico-fantastică (m. 2012)

 

– 1928: S-a născut dramaturgul şi profesorul american Edward Albee (m. 2016) – 95 de ani

 

– 1929: A murit Asa Griggs Candler, cel care a fondat Compania „Coca-Cola” şi a transformat această băutură într-un produs inconfundabil, invocat adesea ca simbol al stilului de viaţă american (n. 1851)

 

– 1931: S-a născut speologul francez Christian Juberthie; studii privind ecologia mediului subteran terestru şi acvatic, protecţia şi conservarea mediului subteran; membru de onoare străin al Academiei Române (1993)

 

– 1931: S-a născut Herb Kelleher, om de afaceri și avocat american; personalitate a industriei aeriene americane, pionier al curselor aeriene low-cost, cofondator al companiei „Southwest Airlines” și preşedinte executiv al acesteia timp de 30 de ani (m. 2019)

 

– 1935: A murit (în Serbia) Mihajlo Pupin, fizician, chimist, inventator (numeroase brevete în domeniul telegrafiei, telefoniei și radioului) și profesor american; a îmbunătățit în mod semnificativ tehnologia telefonică (n. 1854)

 

– 1937: A murit organistul şi compozitorul francez Charles Marie Widor (n. 1844)

 

– 1938: S-a născut Ken Spears (Charles Kenneth Spears), scriitor, editor și producător de televiziune american; creator al serialului animat „Scooby-Doo” şi co-fondator al Ruby-Spears Productions împreună cu Joe Ruby (m. 2020) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut cântăreţul american de jazz All (Alwin Lopez) Jarreau; câștigător a 7 premii Grammy, în trei categorii diferite de muzică (pop, jazz şi R&B); a adus cele mai sofisticate tehnici ale jazz-ului în lumea muzicii soul pop (m. 2017)

 

– 1942: A murit Robert Bosch, industriaş şi filantrop german; a înfiinţat în 1886, la Stuttgart, „Atelierul de mecanică fină şi electrotehnică”, creând astfel fundaţia a ceea ce va deveni Compania internaţională Bosch, un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii; cheia succesului produselor Bosch a fost gradul ridicat de inovaţie şi accentul pus pe calitate (n. 1861)

 

– 1942: A murit Sir William H. Bragg, fizician englez; contribuţii la investigarea structurii cristalelor cu ajutorul razelor X; Premiul Nobel pentru fizică în anul 1915, împreună cu fiul său, Sir William L. Bragg (n. 1862)

 

– 1945: A murit Anne Frank (pe numele său adevărat Annelies Marie Frank), autoarea celebrei lucrări, „Jurnalul Annei Frank”, publicată după cel de-Al Doilea Război Mondial, de tatăl ei, Otto Frank, care supraviețuise; considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea a devenit o figură-simbol a victimelor naziștilor (n. 1929). NOTĂ: Data exactă a morţii este, desigur, necunoscută, întrucât autoarea, o tânără evreică de doar 15 ani, a fost printre cei 17.000 de prizonieri care au murit de epidemia de tifos rapid răspândită în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, în care fusese transferată pe 28 octombrie 1944

 

– 1946: S-a născut Liza Minnelli, actriţă de film, cântăreaţă şi dansatoare americană

 

– 1954: S-a născut Anish Kapoor, sculptor britanic de origine indiană

 

– 1955: A murit Charles Parker (supranumit „Bird”), renumit cântăreţ american de jazz şi saxofonist (n. 1920)

 

– 1964: A murit Abbas el-Akkad, poet şi critic literar egiptean (n. 1889)

 

– 1985: A murit dirijorul american de origine ungară Eugene Ormandy (n. 1899)

 

– 1990: A murit dirijorul german Karl Münchinger (n. 1915)

 

– 1991: A murit actorul și profesorul francez Étienne Decroux, figură emblematică a pantomimei la nivel internaţional; considerat „părintele mimului francez modern” (n. 1898)

 

– 1991: A murit basul italian Nicola Rossi-Lemeni (n. 1920)

 

– 1999: A murit Sir Yehudi Menuhin, violonist, dirijor şi pedagog britanic de origine americană, elev al lui George Enescu şi Adolf Bush; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1994) (n. 1916, la New York, într-o familie de evrei emigraţi din Rusia)

 

– 2001: A murit scriitorul american Robert Ludlum (n. 1927)

 

– 2004: A murit regizorul ceh de film Karel Kachyňa (n. 1924)

 

– 2004: A murit Finn Carling, scriitor norvegian (n. 1925)

 

– 2010: A murit Miguel Delibes, nuvelist, eseist şi jurnalist spaniol (n. 1920)

 

– 2011: A murit Joe Morello, unul dintre cei mai renumiţi toboşari americani din istoria muzicii jazz (n. 1928)

 

– 2014: A murit Vêra Chytilová, regizoare de film, scenaristă și actriță cehă (n. 1929)

 

– 2015: A murit scriitorul britanic Sir Terence David John „Terry” Pratchett, autorul scrierilor fantastice din seria „Discworld” (n. 1948)

 

– 2016: A murit matematicianul, economistul şi profesorul american Lloyd Shapley; laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2012 (n. 1923)

 

– 2018: A murit actorul și regizorul rus Oleg Tabakov; conducător artistic a două teatre de elită din Moscova și îndrumător al mai multor generații de actori ruși (n. 1935) – 5 ani

 

– 2020: A murit actrița, regizoarea și scenarista franco-americană Tonie Marshall, recompensată cu Premiul César pentru cel mai bun film și cel pentru regie, pentru filmul „Vénus beauté (institut)”, în 2000 (n. 1951)

 

– 2021: A murit Nicolae Dabija, poet, eseist, scenarist, istoric literar, publicist, redactor și om politic din Republica Moldova; a avut un rol important în lupta de renaştere naţională din Republica Moldova; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2003 (n. 1948)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie