CONSTANȚA: Acțiune de control a polițiștilor în municipiu, soldată cu amenzi de peste 24.000 de lei
Publicat de Adina Sîrbu, 5 martie 2023, 09:35
La data de 4 spre 5 martie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea faptelor comise cu violență în cartierele Tomis Nord, Tomis 3, Palazu Mare, precum și în zonele Brotăcei, Cireșica și pe Bulevardul Aurel Vlaicu.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 24.000 de lei, dintre care 50 la Legea 61/1991, 3 la Legea 349/2002, una la Legea 333/2003, iar restul pentru alte abateri.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane, au fost oprite, pentru control, 20 de autoturisme, totodată fiind verificate 7 localuri publice, 5 societăți comerciale și 5 săli de jocuri de noroc.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Tomis” Constanța, precum și polițiști locali de la Direcția Generală Poliția Locală Constanța.
IPJ Constanța