Litoralul românesc i-ar putea primi pe turiști, în acest sezon, cu plaje neamenajate
Publicat de Adina Sîrbu, 4 martie 2023, 10:09
Turiştii care vor veni vara aceasta pe litoral ar putea găsi plajele neamenajate!
Asociaţia de Turism RESTO Constanţa acuză autorităţile de nepăsare în privinţa abordării sezonului estival 2023 şi subliniază că decizia târzie a Ministerului Mediului de a derula licitaţii pentru contractele care au expirat va determina imposibilitatea obţinerii de avize şi autorizaţii în timp util.
În cadrul unei conferințe de presă organizate ieri, Constantin Cîrlan, preşedintele Comisiei Operatori de plajă a RESTO a declarat: Ministerul Mediului şi Administraţia Bazinală a Apelor Dobrogea-Litoral au decis să deruleze noi licitaţii în cazul celor 200 de contracte de operare de plaje care au expirat anul trecut, deşi au avut la dispoziţie 5 luni pentru prelungirea acestora în timp util, aşa cum noi şi membrii noştri am solicitat repetat, prin nenumărate adrese, rămase fără rezultatul aşteptat. Acuzăm conducerea Ministerului Mediului de ignorare a interesului major de dezvoltare şi promovare a turismului în Destinaţia Litoral, România, printr-un management iresponsabil al unei teme majore pentru noi pe Litoral şi anume plaja.
La rândul său, Corina Martin, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) şi preşedinte de onoare RESTO, a transmis că turiştii vin la mare, pe Litoral, „pentru plajă în primul rând” şi abia în secundar pentru un hotel sau un restaurant anume: Din păcate, în sezonul 2023, turiştii Litoralului românesc vor găsi plaje neamenajate, fără şezlonguri, umbrele, beach baruri şi fără toalete – aceste facilităţi nu vor putea fi instalate şi amenajate până la 1 Mai (dată extrem de întârziată a anunţării şi derulării licitaţiilor), iar după începerea Sezonului orice astfel de activitate pe plajă este interzisă prin lege.
În opinia sa, se dovedeşte, încă o dată, că instituţii ale statului care ar trebui să conlucreze coerent şi profesionist între ele (Ministerul Mediului şi Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului) şi să aibă un dialog constant şi real cu industria „nu pot asigura cerinţe minime pentru un management şi o administrare responsabilă a domeniului public al Statului român!”.
Și Marcela Amet, membru RESTO, atrage atenţia că decizia extrem de târzie a Ministerului Mediului de a derula aceste licitaţii va determina imposibilitatea obţinerii de avize şi autorizaţii în legalitate, până în august-septembrie 2023: Ne stupefiază lipsa de răspundere din partea Ministerului Mediului şi a ABADL, faţă de aspectele pe care noi, operatorii de plaje le-am prezentat încă din septembrie, tocmai pentru a nu ajunge în această situaţie în care să nu putem începe sezonul sau să asistăm la licitaţii derulate în grabă, pentru numai doi ani, când sezonul se deschide peste noi. Cine va licita suprafeţe de plajă pentru numai 2 ani şi ce management serios va face, ştiut fiind că obţinerea autorizaţiilor de construire (pentru amenajare beach baruri, toalete etc) durează între 3 şi 5 luni şi practic, vom ajunge în luna august, până când intrăm, de fapt, în legalitate! Reamintim că Legea 50/91 – Legea construcţiilor prevede că plaja este zonă protejată şi orice construcţie din această zonă, efectuată fără autorizaţie înseamnă dosar penal, deci, din nou, atragem atenţia că decizia extrem de târzie a Ministerului Mediului de a derula aceste licitaţii va determina imposibilitatea obţinerii de avize şi autorizaţii în legalitate, până în august-septembrie 2023.
RESTO a organizat vineri o conferinţă de presă cu tema: „Plajele S.O.S. – Inconştienţă sau nepăsare”, la care au participat, alături de conducerea RESTO, membri operatori de plajă, jurişti, dar şi primarul localităţii Limanu-Vama Veche, Daniel Georgescu.
AGERPRES/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: RC