Peste 7.000 de ucraineni au intrat vineri în România
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 februarie 2023, 15:32
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, vineri, au intrat în România, prin punctele de la graniţă, peste 75.000 de persoane, dintre care 7.287 de cetăţeni ucraineni.
Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 158.200 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 45.700 de mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România, au fost 75.338 de persoane, dintre care 7.287 de cetăţeni ucraineni.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.567.840 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă, punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii au constatat 39 de fapte ilegale (24 infracţiuni şi 15 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 300.000 lei; iar valoarea amenzilor aplicate se ridică la peste 8.000 lei.
De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 25 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 21 de cetăţeni români din diferite motive legale.
Redactor – Daniel Țăndăreanu