TURCIA: la patru zile de la cutremurele devastatoare, miracole încă se întâmplă! Salvatorii români au scos încă o persoană în viață de sub dărâmături
Publicat de Adina Sîrbu, 10 februarie 2023, 08:00
Încă o persoană în viață, a cincea, a fost scoasă de sub dărâmături de către salvatorii români.
Operaţiunile de salvare s-au desfășurat timp de câteva ore, iar în această dimineaţă, în jurul orei 4,00 (ora locală), echipa de căutare-salvare a României, alături de autorităţile locale au reușit să scoată de sub dărâmături o femeie în vârstă de 55 – 60 ani, conştientă și cooperantă. Ea a fost predată echipajelor medicale – a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
La ultima misiune alocată, echipa RO-USAR identificase, joi seara, prin căutare tehnică (senzori acustici), posibila prezenţă a unor supravieţuitori. Din spusele localnicilor, clădirea prăbuşită avea 9 etaje, precizează IGSU.
Conform sursei citate, la solicitarea expresă a autorităţilor turce, misiunile modului de căutare-salvare RO-USAR au continuat joi noaptea inclusiv în afara sectorului repartizat echipei.
Reamintim, România a trimis în Turcia două echipe de salvatori și personal medical, 120 de oameni, și 7 câini specializați în căutare-salvare.
În plus, au fost duse cu aeronave militare, materiale și echipamente de căutare, salvare și bunuri de strictă necesitate.
Ieri, specialiștii cu experiență ajunși la fața locului a fost șocați să vadă amploarea dezastrului, a povestit la Radio România Actualități coordonatorul echipei românești, colonelul Bogdan Vlăduțoiu.
Deși șansele de a mai găsi oameni în viață scad cu fiecare oră, el spune că nimeni nu renunță și toată lumea își canalizează eforturile pentru a găsi și alți supraviețuitori, pe lângă cei patru de până acum.
Bogdan Vlăduțoiu: Ne așteptam ca situația să fie una destul de complicată, cu provocări deosebite pentru noi, dar amplitudinea dezastrului pe care l-am întâlnit aic, eu cel puțin nu am mai văzut-o niciunde. Sunt foarte multe clădiri prăbușite, foarte multe clădiri rezidențiale, dar nu numai, practic străzi întregi unde nu mai există nici o clădire în picioare sau unde cele care au rămas în picioare sunt practic nelocuibile, nu mai pot fi utilizate. Suntem conștienți cu toții că odată cu trecerea timpului, șansele de a găsi supraviețuitori, cad. Totodată, în meseria noastră am învăţat că miracole se întâmplă. Și atâta timp cât aceste șanse există, atâta timp cât autoritățile naționale din Turcia ne spun că este nevoie de sprijinul nostru, noi vom continua să ne desfășurăm misiunea în această zonă.
Pe de altă parte, în Capitală au fost aduși până acum, cu avioane militare românești, 38 de români și doi cetățeni polonezi, care se aflau în zonele din Turcia grav afectate de cutremure.
Surse: RRA, AGERPRES/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: IGSU