Multe judeţe din ţară se confruntă cu o criză de vaccin ROR. Care este situaţia în judeţul Constanţa
Publicat de Doina Sirbu, 7 februarie 2023, 13:36
Județul Constanța nu este afectat, deocamdată, de criza de vaccin ROR (Rubeolă, Oreion, Rujeolă), cu care se confruntă mai multe județe din țară.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică, medicii de familie din tot județul Constanța mai au aproximativ o mie de doze din serul împotriva rubeolei, oreionului și rujeolei.
Copiii sunt imunizați cu acest ser la un an și apoi la 5 ani. Și vaccinul Hexavalent, care se administrează bebelușilor în primele luni de la naștere, există atât la medicii de familie, cât și în stocurile Direcției de Sănătate Publică. Ambele vaccinuri fac parte din schema națională de imunizare, care trebuie asigurată gratuit de Ministerul Sănătății.
Redactor: Cătălina Radu/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: unsplash.com