Bugetul municipiului Constanța, aprobat astăzi
Publicat de , 31 ianuarie 2023, 19:23
Bugetul municipiului Constanța a fost aprobat, astăzi, în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal (CLM). Acesta a fost adoptat cu mai mult de 20 de amendamente de modificare și completare.
Secretarul general al orașului, Fulvia Dinescu:
Alte amendamente adoptate au vizat, printre altele:
- 28.000 de lei vor fi cheltuiți de Grădinița „Zubeyde Hanim” pentru achiziția de aparatură de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu;
- actualizarea documentației pentru „Promenada Mării Negre”, în valoare de 249.000 de lei:
- elaborarea documentației tehnico-economice în valoare de 100.000 de lei pentru realizarea Parcului arheologic la Poarta Mare a Cetății Tomis:
- elaborarea documentație tehnico-economică pentru Centru servicii integrate:
- elaborarea documentație tehnico-economică în valoare de 100.000 de lei pentru regenerare urbană în zona Poarta VI lângă Liceul „Lucian Blaga” și realizarea unei Grădini urbane;
- elaborarea documentație tehnico-economică în valoare de 150.000 de lei pentru realizarea unei parcări metalice în zona Badea Cârțan:
- elaborarea documentație tehnico-economică în valoare de 1.000 de lei pentru realizarea unui Centru cultural în Hanul Balcan;
- elaborarea documentație tehnico-economică în valoare de 1.000 de lei pentru reintroducerea în patrimoniul turistic și cultural a terenului Palatului regal Mamaia și Bar Orient:
- elaborarea documentație tehnico-economică în valoare de 100.000 de lei pentru reabilitarea Criptei paleocreștine de la Colegiul „Mihai Eminescu”:
- elaborarea documentație tehnico-economică în valoare de 150.000 de lei pentru realizarea unui bazin didactic de învățământ din municipiul Constanța;
- elaborarea documentație tehnico-economică în valoare de 100.000 de lei pentru realizare Parc arheologic Termele romane;
- elaborarea documentație tehnico-economică în valoare de 1.000 de lei pentru realizarea unei Grădini publice în zona „Compozitori”;
- organizarea celei de-a II-a ediții a Festivalului Internațional „Lights on Romania” cu o valoare de 500.000 de lei;
- revitalizarea spațiului urban prin artă stradală: artiști locali, naționali și internaționali sunt invitați să se alăture Festivalului Internațional de Artă Stradală organizat în premieră la Constanța cu o valoare de 500.000 de lei;
- elaborarea documentație tehnico-economică în valoare de 30.000 de lei pentru stații velo-smart;
- proiect în valoare de 400.000 de lei de valorificare urbanistică a zonei Hartă-mozaic prin instalarea unei machete cu suport de piatră gri-antracit și reconstrucție prin reprezentare 3D a cetății cu monumentele ei antice, reprezentative și instalare panou de reconstruire virtuală a Turnului măcelarului.
Bugetul de venituri și cheltuieli a fost aprobat în unanimitate, primarul Constanței, Vergil Chițac, a mulțumit aleșilor locali pentru vot:
Redactor: Dana Malciu / Foto: Arhivă