Meteorolog ANM: Va ninge și în orașul Constanța, dar nu se va depune strat consistent de zăpadă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 ianuarie 2023, 13:25
Ultimul weekend din ianuarie vine cu vreme cu adevărat de iarnă. Până duminică dimineață, Doborgea este sub avertizare cod galben de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, dar și intensificări ale vântului.
Meteorologul Mia Stamate, șefa Serviciului Prognoze din cadrul Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, ne spune când va începe să ningă:
Pe parcursul zilei de vineri vor fi mai ales ploi, în transformare, din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare. De asemenea, vom avea local și temporar intensificări ale vântului, cu viteze de 45 – 55 de kilometri pe oră pe litoral, temporal, peste 60 de kilometri pe oră și acest vânt va determina ca ninsoarea să fie viscolită acolo unde va ninge, spun acolo unde va ninge, pentru că acest fenomen va fi întâlnit în special în partea continentală a Dobrogei.
Meteorologul Mia Stamate mai spune că în a doua parte a zilei de sâmbătă va ninge și în municipiul Constanța, dar, deocamdată, copiii nu trebuie să își pregătească săniile deoarece stratul de omăt va fi insuficient:
Este de așteptat ca ceva fulgi de zăpadă să apară în cursul după-amiezii de sâmbătă. Va continua să ningă și sâmbătă spre duminică și duminică în primele ore însă, ninsorile vor fi slabe și nu se va pune problema de strat consistent de zăpadă.
Reporter – Cătălina Radu / redactor online – Daniel Țăndăreanu