Calendarul zilei – 27 ianuarie
Publicat de Codrin RAITA, 27 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 27 ianuarie 2023, 15:26
S-a întâmplat într-o zi de 27 ianuarie
* Se împlinesc 1925 de ani (98 d.H.), de când, în urma morţii împăratului Cocceius Nerva, pe tronul Imperiului Roman a urcat fiul adoptiv al acestuia, Traian (Marcus Ulpius; 53-117 d.H.). În timpul domniei lui Traian, Imperiul a căpătat cea mai mare extindere teritorială, în anul 106 intrând în componenţa sa şi Dacia. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a acestui eveniment 28 ianuarie
* Se împlinesc 120 de ani (1903) de când era înfiinţată, la Bucureşti, Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR), organizaţie a marelui capital industrial, având ca obiective principale dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii. În 1948 Uniunea a fost dizolvată de autorităţile comuniste, reluându-şi activitatea, în 1993, sub numele de UGIR-1903
* Acum 82 de ani (1941), după rebeliunea legionară din 21 – 23.I.1941, s-a format un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, compus exclusiv din militari şi tehnicieni
* Cu 56 de ani în urmă (1967) avea loc semnarea (la Washington, Moscova şi Londra) a Tratatului privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti” (ratificat de România la 31.I.1968)
* Tot cu 56 de ani în urmă avea loc accidentul navetei spaţiale americane „Apollo-1” (în timpul simulării lansării acesteia de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida), în urma căruia au murit astronauţii Virgil Grissom, Edward White şi Roger Chaffee. „Apollo-1” făcea parte din programul spaţial american de explorare a Lunii cu ajutorul unor nave cosmice cu echipaj (programul s-a desfăşurat între anii 1969 şi 1972)
* Se împlinesc 50 de ani de când era semnat Acordul de Pace de la Paris, care a dus la încheierea Războiului din Vietnam. Discuţiile de pace de la Paris s-au încheiat cu semnarea unui acord, în data de 27 ianuarie 1973, de cele 4 părţi (Vietnamul de Nord, NLF – National Liberation Front – organizaţie politică vietnameză, Vietnamul de Sud şi SUA). Armistiţiul a intrat în vigoare în cursul următoarei dimineţi, când toate forţele americane au fost nevoite să se retragă din ţară, toate bazele lor au fost dislocate şi toţi prizonierii au fost redaţi de toate părţile, forţele internaţionale de pace urmând să controleze procesele de pace. Vietnamul de Sud a avut dreptul la autodeterminare, forţele nord-vietnameze putând să rămână în Sud, fără posibilitatea de a fi reînnoite. La sfârşitul anului 1973, militarii americani au început să părăsească treptat Sudul Vietnamului
* Acum 41 de ani (1982) a fost difuzată prima emisiune de SF radiofonic din Europa – „Radiobiblioteca SF”, pe programul III al Radiodifuziunii Române, avându-l ca redactor-realizator pe Dan Ursuleanu (1943-2013). Emisiunea şi-a schimbat pe parcurs numele în „Exploratorii lumii de mâine”, dar a rămas cea mai longevivă emisiune de radio dedicată SF-ului. Programul III a devenit Radio România Tineret, actualmente – Radio 3 Net Florian Pittiş
* Cu 31 de ani în urmă (1992) avea loc semnarea noului Tratat de prietenie, colaborare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Bulgaria
Aniversări – Comemorări
– Aducerea moaştelor Sfântului Ier. Ioan Gură de Aur (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)
– Sf. Bretanion, episcop de Tomis (Calendarul Romano-Catolic 2023)
– Ziua „Sveti Sava” („Sfântul Sava”), sărbătoare a minorităţii sârbe din România, instituită prin Legea nr.94/2019. Sfântul Sava (1175-1235) a desfăşurat o bogată activitate misionară în ţara sa natală, înfiinţând şcoli, mănăstiri, spitale, încercând să apropie poporul sârb de religie. Una dintre cele mai importante realizări ale sale o constituie obţinerea autocefaliei pentru biserica sârbească, devenind, în 1219, primul arhiepiscop la Bisericii ortodoxe autocefale a Serbiei. Patriarhul Irineu al Serbiei a afirmat că Sveti Sava este „personalitatea centrală a istoriei, culturii, dar mai ales a spiritualităţii şi a bisericii sârbeşti (…) A pus în mişcare roata istoriei şi a culturii sârbeşti, care se învârte şi în prezent”. Cneazul Serbiei Milos Obrenovic (1815-1839) l-a declarat „Sfânt ocrotitor al şcolilor şi al elevilor”
– 1836: S-a născut Grigore Silaşi, preot greco-catolic, filolog, folclorist şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (m. 1897)
– 1860: A murit Bolyai János, matematician de origine maghiară din România; unul dintre creatorii geometriei neeuclidiene, alături de Nikolai Lobacevski şi Bernhard Riemann (n. 1802)
– 1861: S-a născut mareşalul Constantin Prezan; a participat la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul de reîntregire naţională (1916-1919); a elaborat planul campaniei anului 1917, materializat în marile bătălii din iulie-august de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1943)
– 1886: S-a născut medicul Dumitru Negulescu, unul dintre cei mai mari specialişti în otorinolaringologie (ORL) (m. 1969)
– 1896, 27.I./10.II: S-a născut Dimitrie Ionescu-Berechet, „arhitectul Patriarhiei Române”; în răstimpul celor peste trei decenii cât a activat ca arhitect-șef al Patriarhiei Române (1930-1963), a proiectat peste 100 de biserici noi și numeroase alte edificii devenite adevărate monumente cu valoare de reper în istoria artei românești contemporane; printre acestea se numără: Mausoleul de pe Muntele Mateiaş, Biserica Parcul Domeniilor-Caşin din București, Căminul şi paraclisul românesc de la Ierusalim, Capela românească de la Iordan, Catedrala din Hunedoara și Catedrala Sfântul Gheorghe din judeţul Covasna, biserica Mănăstirii Maglavit, biserica Sfinții Împărați din Constanța (m. 1969)
– 1902: S-a născut chimistul Ilie G. Murgulescu; lucrări fundamentale în domeniul chimiei fizice; membru titular al Academiei Române din 1952, preşedinte al acestui for (1963-1966) (m. 1991)
– 1903, 27.I./9.II: S-a născut pianista Silvia Şerbescu (m. 1965) – 120 de ani
– 1907: S-a născut Dumitru Berciu, istoric şi arheolog; specialist în arheologie preistorică; membru de onoare al Academiei Române din 1997 (m. 1998)
– 1909: S-a născut Petre Pascu, poet şi traducător (a tradus şi prefaţat din poezia maghiară) (m. 1994)
– 1919: S-a născut Ioan Ianolide, mărturisitor al închisorilor comuniste, în care a pătimit vreme de 23 de ani; renumit pentru cartea „Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”; biograful lui Valeriu Gafencu (”Sfântul închisorilor”, cum a fost numit de părintele Nicolae Steinhardt) (m. 1986)
– 1925: S-a născut geologul Liviu Ionesi; activitatea de cercetare este concretizată în peste 165 de lucrări şi 30 de rapoarte geologice; importante preocupări şi pentru istoria ştiinţelor geologice din România, prin relevarea contribuţiei unor mari personalităţi din domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 2003 (m. 2006)
– 1928: A murit Adolf Schullerus, istoric, etnolog, filolog, profesor şi preot sas din Transilvania; încercări de elucidare a începuturilor saşilor din această provincie, bazându-se pe documente istorice şi elemente de lingvistică; a iniţiat alcătuirea unui dicţionar al graiului săsesc; deputat în primul parlament al României reîntregite (n. 1864) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a decesului 28.I.1928
– 1933: S-a născut Marin Petrişor, lingvist și profesor; contribuții deosebite în cercetarea graiurilor insulare și a graiurilor românești de tranziție (m. 2018) – 90 de ani
– 1935: S-a născut pictorul şi profesorul Vasile Grigore; a donat statului român întreaga sa colecţie de artă (lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă şi artă populară, însumând peste 500 de obiecte), în anul 2004 fiind deschis, în Bucureşti (în zona Piaţa Rosetti), Muzeul de Artă ce-i poartă numele (m. 2012)
– 1936: S-a născut Florin Piersic, unul dintre cei mai mari actori ai României
– 1936: S-a născut sculptorul Nicăpetre (Petrică Bălănică), stabilit, după 1981, în Canada; după 1989 a revenit adesea în România (m. 2008)
– 1937: S-a născut soprana Margareta Fănăţeanu-Dragnea (m. 1993)
– 1939: S-a născut arhitectul și profesorul Dan Sergiu Hanganu, stabilit în Canada (din 1970); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2003 (m. 2017)
– 1942: S-a născut (la Vertujeni-Soroca, azi în R. Moldova) Alexandru Mironov, jurnalist, scriitor, politician, matematician şi sportiv; unul dintre cei mai activi promotori ai genului Science Fiction în România; colaborator la Radio-Televiziunea Română (realizator de emisiuni de ştiinţă şi SF); senior editor al revistei „Știință și tehnică”; fost membru în Consiliul de Administraţie al TVR; ministru al tineretului şi sportului între anii 1993 şi 1996; fost secretar general al Comisiei Naţionale UNESCO
– 1945: S-a născut compozitorul, muzicologul și profesorul Ulpiu Vlad
– 1947: S-a născut muzicianul Ion Ivan-Roncea, supranumit „Lipatti al harpei”
– 1947: S-a născut prozatorul Vasile Sălăjan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj
– 1949: S-a născut inventatorul Ioan Davidoni; are peste 900 de invenţii, inovaţii şi soluţii tehnice, 10 din ele fiind medaliate cu aur şi argint la Geneva, Bruxelles şi Bucureşti (câteva dintre acestea sunt: platformă ecologică pentru recuperarea ţiţeiului de pe suprafaţa apei, schimbător de căldură cu funcţionare autonomă, ventuză magneto-vibratoare, pantofi magnetici antistres, ecran de protecţie pentru telefoane, calculator, tv, mănuşă magnetică modernizată, rotor eolian cu ax vertical, îngrăşământ magnetic cristalin)
– 1967: A murit Ion Buzdugan (născut Ivan Alexandrovici Buzdâga) folclorist, poet, publicist și traducător român din Basarabia, membru și secretar al Sfatului Țării (n. 1887, Brânzenii Vechi, județul Bălți)
– 1968: S-a născut Bianca Brad, actriţă, cântăreaţă, fostă Miss România; fondatoarea Organizaţiei E.M.M.A. (Eternul Miracol Materna Alinare), care sprijină familiile care trec prin drama pierderii unui copil – 55 de ani
– 1972: S-a născut Berti Barbera, interpret vocal şi instrumentist, compozitor, actor, realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune
– 1973: A murit istoricul Romulus Cândea, cercetător al istoriei bisericeşti; profesor la Universităţile din Cluj şi Cernăuţi; membru corespondent al Academiei Române din 1929 (n. 1886) – 50 de ani
– 1974: S-a născut Andrei Pavel, jucător şi antrenor de tenis; în palmaresul său se află trei titluri ATP câştigate la simplu: Tokyo 1998, Sankt Poelten 2000 şi Montréal 2001 şi şase la dublu: Bucureşti 1998, Kitzbuhel 2005, Auckland 2006, Munchen 2006, Gstaad 2006, Barcelona 2007; şi-a încheiat cariera la simplu în anul 2009, la turneul BCR OPEN România, fiind învins în ultimul meci de Pablo Cuevas cu scorul de 6-3, 7-6, cea mai bună poziţie în clasamentul ATP fiind în anul 2004 când a ocupat locul 13
– 1975: S-a născut interpreta Narcisa Suciu, stabilită în Finlanda
– 1978: S-a născut realizatorul TV Cătălin Măruţă – 45 de ani
– 1983: A murit scenograful Radu Călinescu (n. 1938) – 40 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27.I.1984
– 1985: A murit Ioan Massoff, teatrolog şi prozator (n. 1904)
– 1992: A murit pedologul Grigore Obrejanu; studii privind valorificarea unor terenuri slab productive, sărături, nisipuri, soluri aluviale etc.; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1911)
– 2000: A murit Pan M. Vizirescu (prenumele la naştere: Pantelimon), poet şi eseist; colaborator constant al Radiodifuziunii Române din 1931, va deveni director adjunct la compartimentul Radiojurnal (până la 23 august 1944); judecat în lotul celor 14 gazetari şi scriitori români consideraţi „colaboraţionişti”, a fost condamnat, în 1945, la muncă silnică pe viaţă, dar nu a făcut detenţie, ci a stat ascuns în casa părinţilor săi din Slatina, într-un adăpost ingenios, din care avea să iasă abia în anul 1967; în ciuda vârstei înaintate, după 1990 a fost extrem de activ în viaţa literară şi culturală (n. 1903)
– 2000: A murit dirijorul de cor Aurel Grigoraş; a fost dirijor al Corului Radiodifuziunii Române din 1965 (n. 1932)
– 2011: A murit deputata Liana Dumitrescu; aleasă deputat în 2004, ca reprezentantă a Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, deţinând, totodată, încă din 2003, funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Macedonenilor din România; în 2008, Liana Dumitrescu a fost realeasă deputat, activând în cadrul Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi şi a Comisiei pentru regulament; în mai 2009, a fost aleasă preşedinte al Subcomisiei pentru spaţiu din cadrul Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, reprezentând Parlamentul României în Grupul pentru spaţiu al Parlamentului European (n. 1973)
– 2014: A murit Mihai Horea, unul dintre cei mai proeminenți pictori abstracți români (n. 1926)
– 2014: A murit Mircea Constantinescu, prozator, critic literar şi jurnalist (n. 1945)
– 2016: A murit Constantin M. Popa, critic şi istoric literar, poet şi publicist (n. 1943)
EVENIMENTE EXTERNE
– Brasilia: Președintele Braziliei, Lula da Silva, se va întâlni cu guvernatorii celor 26 de state
– Paris: Sunt marcați 50 de ani de la semnarea acordului de încetare a focului în Vietnam
– Berlin: Deputații europeni aduc un omagiu victimelor LGBT ale naziștilor
– Praga: Potențial tur al doilea al alegerilor prezidențiale (27 – 28 ian.)
– Stockholm: H&M – rezultate din trimestrul 4 și rezultate anuale
– Stockholm: Autoliv – rezultate din trimestrul 4
– Suedia: Festivalul de Film de la Göteborg (27 ian. – 5 feb.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională de Comemorare a celor 6 milioane de Evrei şi alte Victime ale Holocaustului nazist” din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial; a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU la 1.XI.2006 şi se marchează anual (la 27.I.1945 a fost eliberat, de către forţele aliate, lagărul de exterminare de la Auschwitz). NOTĂ: În această zi, în Germania se marchează anual, din 1996, pe bază de decret prezidenţial, o „Zi memorială consacrată victimelor nazismului”
– 1756: S-a născut compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart (m. 1791)
– 1775: S-a născut filosoful german Friedrich von Schelling (m. 1854)
– 1814: S-a născut Eugène Viollet-le-Duc, arhitect francez renumit mai ales pentru restaurarea edificiilor medievale; este unul dintre cei care au pus bazele arhitecturii moderne, lucrarea sa „Entretiens sur l’architecture” (1863) influenţând direct pe mulţi dintre arhitecţii curentului „Art Nouveau” (m. 1879)
– 1814: A murit filosoful german Johann Gottlieb Fichte; a avut un rol însemnat în formarea conştiinţei naţionale germane (n. 1762)
– 1823: S-a născut Edouard Laló (nume complet: Édouard-Victoire-Antoine Lalo), compozitor francez (m. 1892) – 200 de ani
– 1829: S-a născut astronomul britanic Isaac Roberts; a contribuit considerabil la dezvoltarea ştiinţei astro-fotografiei (m. 1904)
– 1832: S-a născut Lewis Carroll (numele real: Charles Lutwidge Dodgson), scriitor, matematician, logician, cleric şi fotograf englez; autorul celebrelor „Aventuri ale lui Alice în Ţara Minunilor” (m. 1898)
– 1834, 27.I /8.II: S-a născut chimistul rus Dmitri Mendeleev; a descoperit legea periodicităţii şi a ordonat (1869) elementele chimice într-un tabel, numit sistemul periodic al elementelor, care-i poartă numele (m. 1907). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii doar stilul nou – 8 februarie 1834
– 1859: S-a născut Wilhelm al II-lea, ultimul împărat al Germaniei și rege al Prusiei (1888-1918); considerat unul dintre principalii responsabili pentru izbucnirea Primului Război Mondial (m. 1941)
– 1901: A murit Giuseppe Verdi, unul dintre cei mai de seamă compozitori italieni de operă din secolul al XIX-lea (n. 1813)
– 1903: S-a născut Sir John Carew Eccles neurofiziolog australian; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină în 1963 (alături de Alan Hodgkin şi Andrew Huxley), pentru descoperirea mijloacelor chimice prin care impulsurile sunt comunicate sau reprimate de către celulele nervoase (neuroni); a lansat teoria dubletului creier‑minte, arătând că, de fapt, mintea are propriile sale legi; creierul, cu structura lui cerebrală, din punct de vedere fiziologic moare în momentul în care a murit persoana, mintea nu (m. 1997) – 120 de ani
– 1919: A murit poetul maghiar Ady Endre (n. 1877)
– 1921: S-a născut pictorul francez Georges Mathieu (numele adevărat: Georges Victor Mathieu d’Escaudoeuvres), un maestru al abstractizării lirice; a fost, în perioada 1960-1970, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti francezi din lume şi un simbol, în Franţa, al picturii „oficiale” (m. 2012)
– 1922: A murit scriitorul italian Giovanni Verga (n. 1840)
– 1922: A murit compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (n. 1846)
– 1924: S-a născut fostul lider cipriot-turc Rauf Denktaş; fost preşedinte al Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Turcia, Rauf Denktaş s-a retras din viaţa politică în 2005 (m. 2012)
– 1924: S-a născut poetul şi ziaristul american Harvey Shapiro (m. 2013)
– 1926: S-a născut actriţa suedeză de film Ingrid Thulin, una dintre actriţele favorite ale renumitului regizor Ingmar Bergman (m. 2004)
– 1927: S-a născut Heinrich Pfeiffer, filosof, istoric şi pedagog german; cercetări de analiză comparativă a instrucţiei şi a carierei ştiinţifice; ca director executiv (din 1964) al Fundaţiei „Humboldt”, a contribuit mult la impulsionarea activităţii acestei instituţii unice în Europa şi în lume; ştiinţa şi cultura românească îi datorează mult Fundaţiei „Humboldt”, numeroşi profesori şi cercetători (peste 270, din 1929 şi până în 1991) beneficiind de burse de studii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 2016)
– 1929: S-a născut William „Bill” English, unul dintre pionierii interfeţei moderne a computerelor, fiind cel care, alături de Douglas Englebart, a reuşit să dezvolte primul mouse pentru calculator la Institutul de Cercetare de la Stanford (m. 2020)
– 1930: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Bobby Bland (m. 2013)
– 1934: S-a născut Federico Mayor Zaragoza, biochimist, om politic, diplomat şi poet spaniol; importante contribuţii în domeniul biochimiei moleculare; director al UNESCO între anii 1987 şi 1999; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992
– 1937: S-a născut pianistul şi compozitorul englez John Ogdon (m. 1989)
– 1942: S-a născut Tasuku Honjo, imunolog japonez; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină în 2018, împreună cu James P. Allison, „pentru descoperirea terapiei cancerului prin inhibarea reglării imune negative”. Tasuku Honjo a descoperit receptorul inhibitor PD-1 de pe suprafața limfocitelor T și anticorpii monoclonali care blochează acest receptor și astfel permite limfocitelor T să atace celulele canceroase
– 1948: S-a născut pianistul francez Jean-Philippe Collard – 75 de ani
– 1948: S-a născut Mihail Nikolaevici Barîșnikov, dansator, coregraf, regizor de dans și actor rus-american de origine letonă; considerat unul dintre cei mai buni dansatori de balet din toate timpurile – 75 de ani. NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 28.I.1948
– 1949: A murit compozitorul rus Boris Asafiev (n. 1884)
– 1956: A murit dirijorul austriac Erich Kleiber (n. 1890)
– 1957: A murit mineralogul ceh František Slavick; bun cunoscător al zăcămintelor din Transilvania şi Banat; membru de onoare străin al Academiei Române (1937) (n. 1876)
– 1964: S-a născut actriţa americană de film Bridget Fonda (nepoata actorului Henry Fonda)
– 1972: A murit cântăreaţa afro-americană de muzică gospel Máhalia Jackson (n. 1911)
– 1974: S-a născut Ole Einar Bjørndalen, biatlonist profesionist norvegian; până în apr. 2018, când s-a retras, era cel mai titrat sportiv din istoria jocurilor olimpice de iarnă (a câștigat 13 medalii olimpice, a obținut de șase ori marele Glob de Cristal și 20 de titluri de campion mondial)
– 1980: S-a născut Marat Safin, jucător rus de tenis; a câştigat 15 titluri la simplu, printre care unul la U.S. Open şi altul la Australian Open şi 2 titluri la dublu; de asemenea, a câştigat de două ori Cupa Davis în 2002 şi 2006 cu echipa Rusiei; s-a retras din activitate pe 11 noiembrie 2009, după o înfrângere suferită în fața lui Juan Martín Del Potro, în turul 2 la turneul de la Paris-Bercy
– 1983: A murit actorul francez de film Louis de Funès (Louis Germain de Funès de Galarza) (n. 1914) – 40 de ani
– 1986: A murit actriţa germană de film Lilli Palmer (n. 1914)
– 1987: A murit regizorul canadian de film de animaţie Norman McLaren; în anii ’40 ai secolului XX a revoluţionat animaţia mondială, prin introducerea unor tehnici noi (n. 1914)
– 2000: A murit pianistul austriac Friedrich Gulda (n. 1930)
– 2009: A murit John (Hoyer) Updike, prozator, poet şi eseist american (n. 1932)
– 2010: A murit scriitorul american J.[erome] D.[avid] Salinger; deşi a scris un singur roman („De veghe în lanul de secară” – 1951) şi 35 de nuvele, Salinger este cunoscut astăzi drept cel mai citit autor american din perioada de după cel de-al doilea război mondial, iar în istoria literaturii americane perioada 1948-1959 este cunoscută ca „era Salinger” (n. 1919)
– 2010: A murit Jean Tordeur, scriitor, filolog şi publicist belgian; după 1958 a participat intens la construcţia europeană (ca secretar adjunct al Uniunii Capitalelor Comunităţilor Europene); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1920)
– 2013: A murit actriţa americană Sally Starr (n. 1923) – 10 ani
– 2013: A murit jurnalistul şi istoricul american Stanley Karnow (n. 1925) – 10 ani
– 2014: A murit cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Pete Seeger, considerat unul dintre pionierii muzicii folk din secolul XX (n. 1919)
– 2015: A murit fizicianul şi profesorul american Charles Townes, unul dintre pionierii în domeniul astronomiei în spectrul infraroşu; Premiului Nobel pentru Fizică pe 1964, împreună cu fizicienii sovietici Nikolai Basov şi Alexandr Prohorov, pentru inventarea laserului, o descoperire care a revoluţionat ştiinţele, medicina, telecomunicaţiile şi industria de divertisment (n. 1915)
– 2016: A murit Artur Fischer, inventator german; a înregistrat peste 1.100 de brevete de invenţie, printre care: primul bliţ sincronizat pentru o cameră foto, diblul din plastic pentru prinderea holţşuruburilor în perete, kiturile de modelism Fischertechnik, duzele de ventilaţie etc; în 1948 şi-a înfiinţat propria companie, Fischer Group, care are acum 42 de subsidiare internaţionale (n. 1919)
– 2017: A murit Magda Ádám, istoric, filolog și scriitoare maghiară (n. 1925)
– 2017: A murit actriţa franceză Emmanuelle Riva (nume real: Paulette Germaine Riva) (n. 1927)
– 2018: A murit Ingvar Kamprad, om de afaceri suedez; a fondat, la 17 ani, compania IKEA, ca o casă de comenzi prin poștă, ea ajungând astăzi cel mai mare retailer de mobilă din lume (n. 1926) – 5 ani
– 2020: A murit Edvardas Gudavičius, unul dintre cei mai cunoscuți istorici lituanieni specializat în istoria timpurie a Marelui Ducat al Lituaniei (n. 1929)
– 2021: A murit actriţa americană Cloris Leachman (n. 1926)
– 2022: A murit poetul şi dramaturgul francez René de Obaldia (n. 1918, la Hong Kong) – 1 an