CONSTANȚA: Peste 10.000 de ordine de protecție temporară au fost emise pentru refugiații din Ucraina

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 ianuarie 2023, 13:40
Anul 2022 a adus la Constanța, din cauza războiului ruso-ucrainean, un mare număr de refugiați pentru care s-a luat hotărârea la nivel european, să se acorde o protecție temporară.
Câți au rămas în zona noastră, aflăm de la șeful Serviciului Imigrări Constanța, comisar-șef Mircea Labeș:
”În cifre, la nivel de Constanța, vorbim de peste 13.000 de cetățeni ucraineni înregistrați. Au posibilitatea ca la momentul actual să se înregistreze și în alte structuri ale noastre teritoriale, în contextul în care noi asigurăm inclusiv transportul către centrele de azil din Galați, respectiv Giurgiu, și efectiv documente emise de structura noastre. Vorbim de peste 10.000 de documente de protecție temporară”.
Redactor: Efectuați controale împreună cu inspectorii de la ITM la societățile comerciale care angajează străini. Ce nereguli ați constatat?
”Cetățenii din Ucraina au dreptul de a lucra în România fără a obține alte avize de muncă.
Pur și simplu se pot angaja ca orice cetățean român, deci nu ei sunt obiectul controalelor noastre făcute împreună cu ITM. În schimb, anual, la nivel național se acordă un contingent pentru cetățenii străini care se pot angaja în România. Atât anul trecut cât și anul acesta este vorba de 100.000 de cetățeni străini care se pot angaja în România. Anul trecut contingentul a fost terminat undeva la începutul lunii decembrie, deci au fost foarte multe solicitări și automat este necesar controlul efectuat de noi împreună cu cei de la ITM, să vedem dacă respectivii străini respectă condițiile și scopul pentru care au venit în România. În 2022 am avut 38 de cetățeni străini depistați că desfășurau activități lucrative fără a avea avizul nostru de muncă”.
Redactor: Ce riscă aceștia și angajatorii lor?
”Din punctul de vedere legal, lor li se revocă dreptul de ședere de pe teritoriul României și se acordă o măsură administrativă de îndepărtare de pe teritoriul României. Angajatorul în sine poate fi sancționat cu o sumă de până la 10 mii de lei pentru faptul că a primit la muncă un cetățean străin fără avizul de muncă, sau că l-a păstrat la muncă, în contextul în care nu mai are un drept de ședere legal în România. O altă categorie de persoane o constituie cei cu ședere ilegală. Am avut 310 cazuri de cetățeni străini depistați în condiții de ședere ilegală și împotriva acestora s-a luat măsura îndepărtării de pe teritoriul României. Totodată, sancțiunile acordate la nivel de 2022 pe această latură de activitate, se apropie de 50.0000 de lei”.
Redactor – Cecilia Pătrăhău / redactor online – Daniel Țăndăreanu