Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Atelier 2023”
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 ianuarie 2023, 11:44
Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) şi Muzeul de Artă Constanţa organizează miercuri, 18 ianuarie 2023, vernisajul expoziției „Atelier 2023”.
Evenimentul desfășurat sub egida Centrului de Cercetare Științifică și Creație Artistică „Euxin” va avea loc începând cu ora 14.00, la Muzeul de Artă Constanţa și reprezintă cea mai recentă manifestare culturală a cadrelor didactice ale Facultăţii de Arte, specializările Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative (licenţă) şi Educaţia Vizuală prin Studiul Peisajului şi al Figurii (master).
„Această expoziție este un concept nou, care aduce în faţa publicului constănţean o iniţiativă ce reuneşte unele dintre cele mai importante instituţii de cultură din oraşul nostru: Muzeul de Artă, Facultatea de Arte şi Colegiul de Arte „Regina Maria”. Cele trei instituţii pun, astfel, în contact elevii, studenţii şi profesorii implicaţi în actul artistic constănţean, într-o colaborare deschisă şi extrem de benefică pentru fiecare dintre ele. Rezultantele artistice ale acestei comuniuni sunt o promisiune pentru un viitor în care artele depăşesc limitele instituţionale şi se reunesc în spaţiul Muzeului de Artă, standard cultural de necontestat”, precizează conf. univ. dr. Ovidiu Felipov.
Expozanţi: prof. univ. dr. Florin Stoiciu, conf. univ. dr. Gheorghe Caruţiu, conf. univ. dr. Sînziana Romanescu, conf. univ. dr. Ovidiu Felipov, lect. univ. dr. Alexandru Şerbănescu, asist. univ. dr. Florentin Sîrbu, asist. univ. dr. Dragoş Petrişor, asist. univ. drd. Claudiu Argeşanu.
Invitaţi: Mariana Constantinescu, Cristina Tudorache, Alexandru Isopescu, Constantin Gheorghe, Ana-Maria Ceară, Vasile Filip, Oana Sfetcu, Andreea Rădulescu, Daniela Tomozei, Daniela Gheorghe, Crina Popescu, Viorel Ungureanu, Dorin Barbu.
Curatorii expoziţiei „Atelier 2023” sunt conf. univ. dr. Ovidiu Felipov și lect. univ. dr. Lelia Rus.
În deschiderea evenimentului va performa corul Facultăţii de Arte a UOC, din care fac parte studenţii specializării Muzică, programele de licenţă şi master, şi elevi ai Colegiului de Arte „Regina Maria” din Constanţa, coordonaţi şi dirijaţi de lect. univ. dr. Mirela Voicu și asist. univ. drd. Titiana Miriță. Solişti: lect. univ. dr. Mirela Voicu, Adrian Hasna Preda şi Strugariu Cosmin Marian.
Redactor – Daniel Țăndăreanu