Ascultă Radio România Constanța Live

Salariul minim pe economie și punctul de pensie au crescut de la 1 ianuarie 2023

Salariul minim pe economie și punctul de pensie au crescut de la 1 ianuarie 2023

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 ianuarie 2023, 14:11

Anul 2023 vine o serie de modificări pentru milioane de români. Salariul minim pe economie, pensiile și salariul brut în sectorul bugetar vor crește. De asemenea, cota TVA în domeniul HORECA și taxa pentru băuturile nealcoolice ce conțin adaos de zahăr vor fi majorate.

Tot de la 1 ianuarie 2013 va crește impozitul pe veniturile din dividende. În schimb, se va diminua plafonul de încadrare în categoria microîntreprinderi, în vreme ce cota de impozitare de 3% va fi eliminată, notează Agerpres.

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că din 2023 nu se va mai prelungi măsura de compensare cu 50 de bani a prețului la carburanți, însă Guvernul este pregătit să o aplice din nou dacă „preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare” a cetăţenilor.

Salariul minim brut crește la 3.000 de lei
De la 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut garantat în plată în România va fi majorat la 3.000 de lei, cu 200 de lei deductibili, după cum prevede o hotărâre de Guvern adoptată la începutul lunii decembrie.

Salariul minim pe economie va crește cu 17,6%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei. Astfel, valoarea netă a salariului minim va fi de 1.863 lei, cu o majorare de 339 de lei. Creșterea pe net este de 22,2%, notează sursa citată.

Cresc pensiile și indemnizația socială cresc de anul viitor
Tot de la 1 ianuarie 2023, valoarea punctului de pensie se majorează la 1.785 lei, de la 1.586. Din 2024, pensiile ar urma să crească cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.

Potrivit bugetului pe anul 2023, pensionarii vor primi o indemnizație socială de 1.125 lei. Este prevăzută acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, în funcţie de veniturile lunare realizate, astfel:

în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;

în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei inclusiv;

în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei inclusiv.

Salariile bugetarilor cresc cu 10%
În sectorul bugetar, salariul brut va crește cu 10% din ianuarie 2023. În schimb, indemnizațiile lunare pentru pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora vor fi menținute la valoarea din decembrie 2022, notează sursa citată.

La începutul lunii decembrie 2022, Executivul a adoptat o ordonanţă care prevede mai multe măsuri fiscal bugetare.

„Pe partea de ordonanţă de măsuri fiscal-bugetare, după cum ştiţi, măsurile în domeniul drepturilor salariale pe care le luăm pentru anul 2023 sunt următoarele: majorarea începând cu data de 1 ianuarie 2023 a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie, salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, cu încadrarea în grila reglementată de legea-cadru numărul 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022.

Menţinerea în plată în anul 2023 la nivelul aferent lunii decembrie 2022 a indemnizaţiilor lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa numărul 9 la legea-cadru numărul 153/2017, dar şi menţinerea, în anul 2023 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022″, a explicat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, în 8 decembrie.

Indemnizația de hrană rămâne la nivelul anului 2022
Totodată, în anul 2023 va fi menţinut cuantumul indemnizaţiei de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2022. Compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar va fi făcută numai cu timp liber corespunzător.

Guvernul a decis menţinerea anumitor categorii de drepturi de care beneficiază personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, care nu fac parte din solda anuală brută sau salariul brut la nivelul lunii decembrie 2022 şi neacordarea în anul 2023 a biletelor de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă, reglementate de Legea 165/2018 şi nici a premiilor, prevăzută de Legea-cadru numărul 153/2017.

Premii pentru sportivii și elevii cu performanțe, acordate în 2023
Prin excepţie, în anul 2023, se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive, internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevi, studenţi şi cercetători şi profesori care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursuri internaţionale şi naţionale şi pentru profesorii care i-au pregătit.

Cât despre orele suplimentare, ministrul Finanțelor a afirmat că există o serie de excepţii legate de personalul în domeniul militar, poliţişti, ordine şi siguranţă naţională, având în vedere situaţia de conflict de la graniţa României. Astfel, orele suplimentare vor putea fi plătite.

Facilități pentru IT-iștii din sectorul public, precum cele din privat
IT-iştii din sectorul public vor avea aceleaşi facilităţi fiscale precum cei care activează în mediul privat, începând cu data de 1 ianuarie 2023, când vine vorba despre scutirea de la plata impozitului pe venit pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor. Prevederile Ordinului comun iniţiat de MF, MMSS, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Ministerul Educaţiei se vor aplica începând cu veniturile aferente lunii intrării în vigoare a ordinului.

Potrivit sursei citate, funcţiile pentru care se va aplica scutirea de impozit sunt: administrator baze de date, analist, inginer de sistem în informatică, inginer de sistem software, manager de proiect informatic, programator, proiectant de sisteme informatice, programator de sistem informatic, programator ajutor, analist ajutor, inginer de dezvoltare a produselor software.

Cât va costa ora de muncă în România din 2023
Tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună.

„Stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere şi acordul comun al Guvernului, reprezentanţilor patronatelor şi sindicatelor, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit. De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 de salariaţi”, au explicat reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), la începutul lunii decembrie, potrivit sursei citate.

De asemenea, salariul minim în domeniul construcţiilor crește de la 3.000 de lei la 4.000 de lei.

Plafonul de încadrare pentru microîntreprinderi se reduce la o cifră de afaceri de 500.000 euro
Tot din 2023, plafonul de încadrare în categoria microîntreprinderi se va diminua de la o cifră de afaceri de un milion de euro la 500.000 euro.

Cota de impozitare de 3% va fi eliminată şi a fost introdusă condiţia pentru microîntreprinderi de a avea cel puţin un salariat.

Alte modificări în domeniul fiscal vizează majorarea cotei reduse de TVA de la 5% la 9% pentru activităţile de cazare hotelieră şi servicii de restaurant şi catering, şi de la 9% la 19% la băuturile nealcoolice ce conţin adaos de zahăr. Totodată, va fi aplicată o cotă redusă de TVA de 5% pentru achiziţia unei singure locuinţe a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei.

Tot de anul viitor, impozitul pe veniturile din dividende creşte de la 5% la 8%.

Compensarea prețului carburanților, eliminată de la 1 ianuarie 2023
În schimb, premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că Guvernul nu va mai prelungi măsura de compensare cu 50 de bani a preţului la carburant, dar este pregătit să o aplice din nou în cazul în care „preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare” a cetăţenilor.

„Trebuie să mă refer la compensarea preţului la carburanţi. Dacă iniţial măsura nu părea să fie una care să producă efecte, iată la sfârşitul anului putem să constatăm că a fost o măsură bună, preţul la carburant ajungând la un nivel de dinainte ca măsura să fi fost decisă la nivelul Guvernului. Şi trebuie să anunţăm că începând cu 1 ianuarie ea nu va mai funcţiona”, a afirmat Ciucă.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări