Croația și Argentina sunt în semifinalele Cupei Mondiale
Publicat de Catalin Donose, 10 decembrie 2022, 05:53
Selecţionata Croaţiei, vicecampioana mondială, a învins formaţia Braziliei cu 4-2 la loviturile de departajare şi s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, vineri, pe Education City Stadium din Doha, într-un meci în care scorul a fost egal, 1-1 (0-0, 0-0), după prelungiri.
Cvintupla campioană mondială a fost echipa care şi-a creat mai multe ocazii de gol, dar Croaţia a reuşit să se impună din nou la loviturile de departajare, demonstrând un psihic de fier.
Neymar (105+1) a deschis scorul în prelungiri pentru Selecao, dar Bruno Petkovic (117) a egalat, pentru ca la loviturile de departajare să rateze Rodrygo şi Marquinhos, în timp ce croaţii au transformat tot, prin Nikola Vlasic, Lovro Majer, Luka Modric şi Mislav Orsic.
Brazilia a ratat o nouă şansă de a lupta pentru un trofeu pe care nu l-a mai câştigat de 20 de ani (2002), deşi a făcut un meci bun, a avut ocazii şi a deschis scorul, însă o neatenţie în apărare a făcut să fie egalată după ce a deschis scorul.
Echipa antrenată de Tite, care făcuse o primă repriză entuziasmantă cu Coreea de Sud în optimi (4-1), a avut câteva oportunităţi bune în prima parte, dar fără mari probleme pentru Livakovic: Vinicius Junior (5, 20) şi Neymar (41).
”Vatreni”, foarte bine organizaţi şi dispuşi la efort, au apărut periculos în careul lui Alisson în două rânduri, în min. 13, când Juranovic şi Perisic au luftat la centrarea lui Pasalic, şi în min. 30, când Perisic a tras mult peste poartă din colţul careului.
Deşi Croaţia a avut destule momente în care a împins echipa Braziliei în propria sa treime, sud-americanii au avut multe ocazii clare de gol în repriza secundă.
Livakovic, care se dovedeşte a fi cel mai bun portar al turneului final din Qatar, a apărat mingea deviată de Gvardiol la centrarea lui Eder Militao (47), l-a blocat pe Vinicius la 7 metri, un minut mai târziu. Portarul lui Dinamo Zagreb a intervenit providenţial de două ori faţă în faţă cu Neymar (55, 76), dar a reuşit să îl blocheze salvator şi pe Lucas Paqueta (66), după o neînţelegere între Lovren şi Gvardiol. Livakovic a fost la post şi la şutul lui Lucas Paqueta de la 15 metri (80), în timp ce Eder Militao (86) a avut un şut din careu, deviat însă în corner.
În prelungiri, croaţii au avut o contră tăioasă în doi (103), însă Brozovic a tras mult peste poartă de la 16 metri la pasa lui Petkovic.
În min. 105+1, Brazilia a deschis scorul după o fază de geniu a lui Neymar, care a reuşit un-doiuri cu Rodrygo şi Paqueta, iar apoi a marcat sub transversală după ce a driblat şi portarul.
Cu acest gol, al 77-lea (în 124 de selecţii), Neymar a egalat recordul deţinut de Pele la echipa naţională a Braziliei.
Neymar marcase o dublă pentru Selecao în meciul cu Croaţia din grupe, la CM 2014.
Brazilia a părut în control, însă a fost surprinsă avansată în min. 117 şi Bruno Petkovic a marcat de la 15 metri din centrarea lui Orsic, şutul fiind deviat de Marquinhos. A fost singurul şut al croaţilor pe poartă în 120 de minute.
Prelungirile s-au încheiat cu o nouă intervenţie a lui Livakovic, la şutul lui Casemiro (120+2), la colţul scurt.
Brazilia a ratat din punctul cu var de două ori, prin Rodrygo, al cărui şut slab a fost apărat de Livakovic, şi prin Marquinhos, care a nimerit bara. Pentru Croaţia au transformat Nikola Vlasic, Lovro Majer, Luka Modric şi Mislav Orsic, în timp ce pentru selecţionata Canarinha au fructificat Casemiro şi Pedro.
Echipa Braziliei a atins cel puţin sferturile de finală al ultimele sale opt Cupe Mondiale, cucerind trofeul în 1994 şi 2002 (finală în 1998).
În cinci meciuri jucate în Qatar, Croaţia are doar o victorie în 90 de minute, 4-1 cu Canada, remizând cu Maroc şi Belgia, înainte de a trece de Japonia la loviturile de departajare (considerat meci egal).
Croaţia a câştigat toate meciurile care au avut lovituri de departajare la Cupa Mondială, învingând Danemarca (optimi), Rusia (sferturi) în 2018, Japonia (optimi) şi Brazilia (sferturi) în 2022, condusă de inepuizabilul Luka Modric (37 ani).
Croaţia – Brazilia 1-1 (0-0, 0-0), după prelungiri; 4-2, la loviturile de departajare
Au marcat: Bruno Petkovic (117), respectiv Neymar (105+1).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Nikola Vlasic 1-0 (gol), Rodrygo 1-0 (ratare – apără Dominik Livakovic), Lovro Majer 2-0 (gol), Casemiro 2-1 (gol), Luka Modric 3-1 (gol), Pedro 3-2 (gol), Mislav Orsic 4-2 (gol), Marquinhos 4-2 (ratare – bară).
Doha, Education City Stadium: 43.893 spectatori
Cupa Mondială 2022 – sferturi de finală
Au evoluat echipele:
Croaţia: 1. Dominik Livakovic – 22. Josip Juranovic, 6. Dejan Lovren, 20. Josko Gvardiol, 19. Borna Sosa (17. Ante Budimir, 110) – 10. Luka Modric (căpitan), 11. Marcelo Brozovic (18. Mislav Orsic, 114), 8. Mateo Kovacic (7. Lovro Majer, 106) – 15. Mario Pasalic (13. Nikola Vlasic, 72), 9. Andrej Kramaric (16. Bruno Petkovic, 72), 4. Ivan Perisic. Selecţioner: Zlatko Dalic.
Rezerve neutilizate: 12. Ivo Grbic, 23. Ivica Ivusic – 2. Josip Stanisic, 3. Borna Barisic, 5. Martin Erlic, 14. Marko Livaja, 21. Domagoj Vida, 24. Josip Sutalo, 25. Luka Sucic, 26. Kristijan Jakic.
Brazilia: 1. Alisson Becker – 14. Eder Militao (6. Alex Sandro, 106), 4. Marquinhos, 3. Thiago Silva (căpitan), 2. Danilo – 5. Casemiro, 7. Lucas Paqueta (8. Fred, 106) – 11. Raphinha (19. Antony, 56), 10. Neymar, 20. Vinicius Junior (21. Rodrygo, 64) – 9. Richarlison (25. Pedro, 84). Selecţioner: Tite.
Rezerve neutilizate: 12. Weverton, 23. Ederson – 13. Daniel Alves, 15. Fabinho, 17. Bruno Guimaraes, 22. Everton Ribeiro, 24. Bremer, 26. Gabriel Martinelli.
Arbitru: Michael Oliver; arbitri asistenţi: Stuart Burt, Gary Beswick (toţi din Anglia); al patrulea oficial: Mustapha Ghorbal (Algeria)
Cartonaşe galbene: Danilo (25), Brozovic (31), Casemiro (68), Marquinhos (77), Petkovic (117).
Selecţionata Argentinei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins Olanda cu 4-3 la loviturile de departajare, vineri seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, într-un meci terminat la egalitate, 2-2 (0-1, 2-2), la finalul prelungirilor.
Argentina s-a impus meritat într-unul dintre cele mai dramatice meciuri de la Cupa Mondială 2022, în care a avut 2-0, a fost egalată, dar a luptat până la capăt şi tenacitatea i-a fost răsplătită de portarul Emiliano Martinez, care a apărat două lovituri de la 11 metri.
Echipa Albiceleste a condus prin golurile înscrise de Nahuel Molina (35) şi Lionel Messi (73 – penalty), dar ”portocala mecanică” nu a renunţat la luptă şi a smuls egalarea prin ”dubla” lui Wout Weghorst (83, 90+11).
Deşi a avut o posesie superioară, echipa antrenată de Louis van Gaal nu a creat pericol timp de 80 de minute, cele două goluri fiind şi singurele şuturi pe poartă ale batavilor.
Argentina a încercat să construiască şi a avut prima oportunitate prin Messi (22), dar şutul său de la circa 20 de metri a trecut peste poartă. Olanda a răspuns printr-un şut imprecis al lui Bergwijn (24).
De Paul (33) a tras slab de la 18 metri, iar Noppert nu a avut probleme.
În min. 35, Messi a avut o acţiune de personală, încheiată cu o pasă genială în careu pentru Molina, printre Ake şi van Dijk, iar fundaşul lateral dreapta a marcat pe lângă portar. Pentru Molina a fost primul gol la naţională în 25 de selecţii. Messi a ajuns la 7 assist-uri la Cupa Mondială (dintre care cinci numai în meciurile eliminatorii).
Messi a mai avut o oportunitate înainte de pauză, însă şutul său cu dreptul din întoarcere nu i-a dat emoţii lui Noppert (40).
După pauză, campioana Americii de Sud a continuat să fie echipa mai periculoasă, dar Messi a trimis razant cu transversala din lovitură liberă de la 20 de metri (63).
Argentina şi-a dublat avantajul în min. 73, când Messi a transformat impecabil penalty-ul acordat pentru un fault al lui Dumfries asupra lui Acuna. Messi a ajuns astfel la 95 de goluri la echipa naţională, în 170 de selecţii. A fost, totodată, golul cu numărul 2.700 din istoria Cupei Mondiale.
Finalul a fost unul foarte tensionat, la care a contribuit şi un suporter argentinian care a pătruns pe teren (min. 75).
Olandezii au renunţat la orice precauţii şi au aruncat în atac toate forţele, iar acest lucru a dat rezultate. Uriaşul Weghorst (83) a marcat cu capul la centrarea lui Berghuis. Apoi, Berghuis (85) a şutat violent, însă mingea a fost deviată de Tagliafico în plasa laterală.
După un fault nenecesar comis de Pezzella în marginea careului, când mai erau puţine secunde din minutele adiţionale, echipa Oranje a restabilit egalitatea: Koopmeiners a executat cu schemă lovitura liberă, i-a pasat în careu lui Weghorst, iar acesta a înscris pe lângă portar (90+11), spre stupefacţia numeroşilor fani argentinieni.
Argentina a trecut peste momentele dificile şi a dominat prelungirile, aceasta fiind pentru a zecea oară când echipa Albiceleste joacă extra-time la Cupa Mondială (Germania şi Italia au făcut-o de 11 ori – record).
Otamendi nu a ajuns la mingea centrată de Messi în careu (104), Messi a tras peste poartă (110), Lautaro Martinez l-a luat la ţintă pe van Dijk (114), şutul lui Fernandez (115) a fost deviat puţin peste transversală, Pezzella a trimis cu capul peste poartă (116), Noppert a salvat la şutul lui Lautaro din marginea careului (119), şutul lui Messi a fost deviat în corner (120), Noppert a deturnat peste poartă cornerul cu efect bătut de Di Maria (120), iar la ultima fază, Enzo Fernandez a şutat în bară din marginea careului (120+1).
La loviturile de departajare Emiliano Martinez a apărat primele două şuturi, trimise de Virgil van Dijk şi Steven Berghuis, Messi, Leandro Paredes şi Gonzalo Montiel au înscris pentru sud-americani, Teun Koopmeiners şi Wout Weghorst au transformat pentru batavi, iar tensiunea a crescut după ce Enzo Fernandez a trimis pe lângă poartă, iar Luuk De Jong a marcat, restabilind egalitatea. Lautaro Martinez a marcat şi a dus Argentina în a cincea sa semifinală de Cupă Mondială, după cele din 1930, 1986, 1990 şi 2014 (în 1978, când a cucerit titlul, s-a calificat direct în finală din faza a doua a grupelor).
Argentina şi Olanda s-au întâlnit de şase ore la Cupa Mondială cu meciul de vineri.
Olanda a ajuns la 20 de meciuri consecutive fără înfrângere (rezultatul oficial va fi cel de egalitate). Arabia Saudită a pus capăt unei serii de 36 de partide fără înfrângere a Argentinei.
Messi, care a mai evoluat de două ori contra Olandei la Cupa Mondială, a ajuns la zece goluri înscrise în 24 de partide la competiţia supremă, în cinci ediţii. El a egalat recordul de goluri deţinut de Gabriel Batistuta pentru Argentina şi este la egalitate cu germanul Miroslav Klose la numărul de meciuri, fiind la doar unul de recordul germanului Lothar Matthaeus.
Olanda a pierdut ultimele trei confruntări la loviturile de departajare, precedentele fiind cu Brazilia (1998) şi Argentina (2014), singurul succes fiind în faţa Costa Ricăi (2014).
Argentina, care nu va conta pe Acuna şi Montiel, ambii suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene, va juca în penultimul act contra vicecampioanei mondiale Croaţia, pe 13 decembrie, pe Lusail Stadium din Al Daayen (21:00).
Olanda – Argentina 2-2 (0-1, 2-2), după prelungiri; 3-4, la loviturile de departajare
Au marcat: Wout Weghorst (83, 90+11), respectiv Nahuel Molina (35), Lionel Messi (73 – penalty).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Virgil van Dijk 0-0 (ratare – apără Emiliano Martinez), Lionel Messi 0-1 (gol), Steven Berghuis 0-1 (ratare – apără Emiliano Martinez), Leandro Paredes 0-2 (gol), Teun Koopmeiners 1-2 (gol), Gonzalo Montiel 1-3 (gol), Wout Weghorst 2-3 (gol), Enzo Fernandez 2-3 (ratare – pe lângă), Luuk De Jong 3-3 (gol), Lautaro Martinez 3-4 (gol).
Al Daayen, Lusail Stadium: 88.966 spectatori
Cupa Mondială 2022 – sferturi de finală
Au evoluat echipele:
Olanda: 23. Andries Noppert – 2. Jurrien Timber, 4. Virgil van Dijk (căpitan), 5. Nathan Ake – 22. Denzel Dumfries, 15. Marten De Roon (20. Teun Koopmeiners, 46), 21. Frenkie De Jong, 17. Daley Blind (9. Luuk De Jong, 64) – 10. Memphis Depay (19. Wout Weghorst, 78) – 7. Steven Bergwijn (11. Steven Berghuis, 46), 8. Cody Gakpo (12. Noa Lang, 113). Selecţioner: Louis van Gaal.
Rezerve neutilizate: 1. Remko Pasveer, 13. Justin Bijlow – 3. Matthijs De Ligt, 6. Stefan De Vrij, 14. Davy Klaassen, 16. Tyrell Malacia, 18. Vincent Janssen, 24. Kenneth Taylor, 25. Xavi Simons, 26. Jeremie Frimpong.
Argentina: 23. Emiliano Martinez – 13. Cristian Romero (6. German Pezzella, 78), 19. Nicolas Otamendi, 25. Lisandro Martinez (11. Angel Di Maria, 112) – 26. Nahuel Molina (4. Gonzalo Montiel, 106), 7. Rodrigo De Paul (5. Leandro Paredes, 67), 24. Enzo Fernandez, 20. Alexis Mac Allister, 8. Marcos Acuna (3. Nicolas Tagliafico, 78) – 10. Lionel Messi (căpitan), 9. Julian Alvarez (22. Lautaro Martinez, 82). Selecţioner: Lionel Scaloni.
Rezerve neutilizate: 1. Franco Armani, 12. Geronimo Rulli – 2. Juan Marcos Foyth, 14. Exequiel Palacios, 15. Angel Correa, 16. Thiago Almada, 17. Alejandro Gomez, 18. Guido Rodriguez, 21. Paulo Dybala.
Arbitru: Antonio Mateu Lahoz; arbitri asistenţi: Pau Cebrian Devis, Roberto Diaz Perez Del Palomar (toţi din Spania); al patrulea oficial: Victor Gomes (Africa de Sud)
Cartonaşe galbene: Timber (43), Acuna (43), Romero (45), Weghorst (45+2), Lisandro Martinez (76), Depay (76), Berghuis (88), Paredes (89), Messi (90+10), Otamendi (90+12), Bergwijn (91), Montiel (109), Pezzella (112), Dumfries (128, 129), Lang (129).
Cartonaş roşu: Dumfries (129).
Sâmbătă, 10 decembrie
Maroc – Portugalia (Al Thumama Stadium – Doha, 17:00)
Anglia – Franţa (Al Bayt Stadium – Al Khor, 21:00).
Cătălin Donose
Foto – Arhivă