Miniştrii europeni de interne se reunesc la Bruxelles pentru a vota asupra extinderii Spaţiului Schengen catre România, Bulgaria şi Croaţia
Publicat de , 8 decembrie 2022, 07:33
Miniştrii europeni de interne se reunesc astăzi la Bruxelles pentru a vota asupra extinderii Spaţiului Schengen catre România, Bulgaria şi Croaţia. Dacă în privinţa Croaţiei nu există incertitudini, Austria a anunţat că îşi menţine opoziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei.
Motivul invocat este creşterea migraţiei ilegale anul acesta. Mai mult, cancelarul Austriei a avansat un nou calendar de aderare pentru cele două ţări în primăvară. La Bucureşti, premierul Nicolae Ciucă i-a comunicat telefonic omologului său austriac faptul că România îndeplineşte toate criteriile pentru intrarea în Schengen şi că, în prezent, ţara noastră are susţinerea tuturor celorlalte state membre. Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne are loc astăzi la prânz, rezultatul votului pentru extindere urmând să fie anunţat, cel mai probabil, în cursul serii.
Sursa: RRA / Editor online: Alina Enache / Foto: Arhivă