CONSTANŢA: În ce stadiu se află lucrările derulate de RAJA în zona Portofino/Aleea Universității
Publicat de , 8 decembrie 2022, 09:07
Lucrările executate la nivelul conductei de distribuție apă potabilă, cu diametrul 1.000 mm, din zona Portofino/Aleea Universității, se află în grafic, transmit reprezentanţii SC RAJA SA.
„La nivelul celor trei puncte de lucru, deschise pentru conectarea noului tronson la rețeaua de distribuție, 8 echipe de intervenție și 9 utilaje lucrează de noaptea trecută, în regim continuu. La ora actuală, la primul punct de lucru, de pe bdul Aurel Vlaicu, în fața restaurantului Portofino, lucrările sunt aproape finalizate. La cel de-al doilea s-a reușit blindarea vechii conducte și se realizeaza sudura de cuplare a rețelei din zonă. Pe Aleea Universtității, la ultimul punct de lucru, intervențiile sunt complexe, deoarece se montează și o vană de legatură pentru sistematizarea rețelei“, se arată în informarea SC RAJA SA.
Reprezentanţii societăţii de apă mai precizează că, imediat ce se vor finaliza conectările, se vor face manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune. „Amintim consumatorilor că timpul necesar pentru încărcarea cu apă a rețelei de distribuție poate varia între 4 și 6 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat“, menţionează SC RAJA SA.
Reamintim că, în perioada 07 decembrie, ora 22.00 – 08 decembrie, ora 20.00, RAJA S.A. a întrerupt furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de investiții pe conductade pe bd. Aurel Vlaicu (zona Portofino) din Municipiul Constanța. Intervențiile sunt executate în cadrul Contractului de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța” în valoare de aproape 76 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Redactor online: Alina Enache / Foto: SC RAJA SA