61 de focare de pestă porcină africană sunt active, în prezent, în România
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 decembrie 2022, 14:21
Numărul focarelor de pestă porcină africană (PPA) active în România erau, în data de 23 noiembrie, de 61, arată datele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit sursei citate, în ultima săptămână au fost stinse şase focare de pestă porcină africană (PPA).
Până pe data de 23 noiembrie 2022 mai erau active 61 de focare PPA, dintre care patru focare în exploataţii comerciale de porcine.
Datele ANSVSA relevă faptul că, din 2017 şi până în prezent, au fost stinse 5.859 de focare de pestă porcină africană.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, au fost diagnosticate 6.830 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.
În conformitate cu prevederile europene, cazurile de PPA la mistreţi se sting după cel puţin doi ani de la apariţia lor, precizează Autoritatea.
Redactor – Daniel Țăndăreanu