Ascultă Radio România Constanța Live

Peste 7000 de cetăţeni ucraineni au intrat vineri în România

Peste 7000 de cetăţeni ucraineni au intrat vineri în România

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 decembrie 2022, 10:03

Aproximativ 152.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 45.700 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire), în ziua de 2 decembrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, informează sâmbătă IGPF.

Pe sensul de intrare în România au fost 86.240 de persoane, dintre care 7.256 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 6,56% faţă de ziua precedentă). De altfel, începând cu data de 10 februarie, la nivel naţional, au intrat în România 2.968.572 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat, pe 2 decembrie, 45 de fapte ilegale (29 infracţiuni şi 16 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 26.900 lei.

Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 517.000 lei.

Conform IGPF, pe 2 decembrie, nu s-a permis intrarea în ţară a 33 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 19 cetăţeni români din diferite motive legale.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

În perioada 18 – 21 aprilie, polițiștii constănțeni au retras 38 de certificate de înmatriculare
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:41

În perioada 18 – 21 aprilie, polițiștii constănțeni au retras 38 de certificate de înmatriculare

În perioada 18 – 21 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, ai formațiunilor rutiere, precum și polițiștii structurilor...

În perioada 18 – 21 aprilie, polițiștii constănțeni au retras 38 de certificate de înmatriculare
Minivacanța de 1 Mai deschide oficial sezonul estival
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:36

Minivacanța de 1 Mai deschide oficial sezonul estival

Minivacanța de Paște a ajuns la final, iar cei care au avut liber în aceste zile, s-au reîntors, de azi, la muncă. Însă peste mai puțin de 10...

Minivacanța de 1 Mai deschide oficial sezonul estival
În a doua zi de Paște, jandarmii constănțeni au prins doi bărbați cu substanțe interzise asupra lor
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 10:48

În a doua zi de Paște, jandarmii constănțeni au prins doi bărbați cu substanțe interzise asupra lor

Doi bărbați au fost prinși în a doua zi de Paște de jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța în timp ce dețineau substanțe...

În a doua zi de Paște, jandarmii constănțeni au prins doi bărbați cu substanțe interzise asupra lor
apa, robinet - foto - unsplash
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 10:27

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson pe conducta de aducțiune care asigură alimentarea cu apă a localităților...

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 09:52

Județul CONSTANȚA: În minivacanța de Paște, 64 de șoferi au rămas fără permis de conducere

În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Paștelui, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost la datorie,...

Județul CONSTANȚA: În minivacanța de Paște, 64 de șoferi au rămas fără permis de conducere
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 09:40

TULCEA: Propunerea privind pescuitul sportiv pe lacul Ciuperca, în dezbatere publică

Primăria municipiului Tulcea așteaptă, până miercuri, sugestiile locuitorilor cu privire la proiectul de hotărâre pentru modificarea unei...

TULCEA: Propunerea privind pescuitul sportiv pe lacul Ciuperca, în dezbatere publică
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 09:36

AUDIO | În Marea Neagră sunt testate specii tropicale de pește

După stridii japoneze și păstrăv curcubeu, specialiștii din cadrul Institutului de Cercetări Marine ”Grigore Antipa” din Constanța,...

AUDIO | În Marea Neagră sunt testate specii tropicale de pește