Ce spun parlamentarii constănțeni Stelian Ion și Septimiu Bourceanu despre ridicarea MCV

Publicat de Adrian Băncilă, 26 noiembrie 2022, 09:41
Comisia Europeană a ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), România trecând la un mecanism comun de verificare a nivelului statului de drept care a fost instituit pentru toate statele UE.
Parlamentarii USR Constanța consideră că ridicarea MCV este aparent favorabilă României. Deputatul Stelian Ion a declarat recent, într-o conferință de presă, că Justiția în România este într-o stare mult mai grea decât acum câțiva ani:
„Acest anunț de încetare a monitorizării MCV este unul aparent favorabil, cel puțin este un argument în favoarea aderării la Schengen, dacă e să avem în vedere poziționarea Olandei până în prezent. Însă, în realitate, justiția din România este într-o situație mult mai grea și mult mai proastă decât se găsea în urmă cu câțiva ani pentru că legile acestea, votate de curând în Parlament, oligarhizează sistemul judiciar“.
Senatorul PNL Septimiu Bourceanu consideră că ridicarea MCV aduce noi oportunități favorabile României:
„Din punctul meu de vedere, este un lucru foarte bun, pentru că era un mecanism de monitorizare. Asta înseamnă că astăzi România, din punct de vedere al obligațiilor statale din acest domeniu, și le îndeplinește cu prisosință și nu mai trebuie să existe un asemenea mecanism de monitorizare“.
Redactor: Dana Malciu/ Redactor online: Adrian Băncilă