CONSTANŢA: Bicicliştii indisciplinaţi, luaţi în vizor de poliţişti. 31 dintre ei au fost amendaţi
Publicat de , 17 noiembrie 2022, 14:35
Poliţiştii rutieri au aplicat ieri 86 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 55.000 de lei, 31 dintre acestea fiind aplicate bicicliştilor. Amenzile au fost date în urma unei acţiuni pentru„ creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație, avându-se în atenție reducerea riscului rutier cauzat de indisciplina bicicliștilor“, arată un comunicat al IPJ.
Tot în urma raziei de ieri, au fost reținute, în vederea suspendării, 14 permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Pentru siguranța bicicliștilor, polițiștii recomandă:
– nu încercați să învățați să conduceți biciclete pe drumurile intens circulate;
– în mers, să țineți cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
– să nu circulați în timp ce vă afați sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
– când circulați pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, bicicleta trebuie echipată cu lumini și să purtați vestă reflectorizantă pentru a fi observați de ceilalți participanți la trafic;
– să nu circulați cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare.
Redactor online: Alina Enache / Foto cu rol ilustrativ: unsplash.com