CONSTANŢA: Mai multe persoane au fost reţinute, fiind suspectate de trafic cu substanţe psihoactive – FOTO
Publicat de Doina Sirbu, 3 noiembrie 2022, 15:31
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au desfășurat o acțiune în urma căreia 4 persoane au fost reținute.
În cursul zilei de ieri, 2 noiembrie, polițiștii au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța, la locuințele a 4 persoane (3 bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 63 de grame de substanțe psihoactive, 8 telefoane mobile, 12.000 de lei, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.
La finalizarea cercetărilor, procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cele 4 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și constituirea unui grup infracțional organizat.
Cele 4 persoane au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 3 noiembrie, să fie prezentați instanței de judecată, în vederea arestării preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activități au participat și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.
Editor online: Doina Sîrbu/Foto: IPJ Constanţa