Cartea ”Rețete fără gluten” lansată la Mangalia

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 noiembrie 2022, 12:40
Afectat de la 3 ani de boala celiacă, Radu Vasile din Ploiești, a fost nevoit să respecte o dietă strictă, eliminând glutenul din alimentație. În timp, a descoperit o mulțime de rețete pe care le-a adunat într-o carte, lansată în weekend la Mangalia. O poveste de succes dintr-o problemă de viață, spusă la Radio Constanța.
Radu Vasile, te rog să ne spui povestea ta…
Eu sunt celiac de la vârsta de 3 ani când am încetat temporar din creștere din cauza acestei afecțiuni care nu este o afecțiune cu care să nu poți trăi, te obișnuiești la un moment dat. Am fost educat în așa fel încât să știu cum să mă comport în anumite circumstanțe sociale și ce să fac când ajung într-un restaurant, ce întrebări să adresez bucătarului și chelnerului atunci când sunt pus în această ipostază. Am avut și norocul ca și mama mea să gătească foarte multe preparate bune de-a lungul timpului. Au fost destul de grele adolescența și tinerețea mea pentru părinții mei, ei practic, au fost puși în postura ca în anul 2000 să afle mai multe despre gluten și nu existau la fel de multe informații cum există în acest moment.
Cum era la școală pentru tine, alături de colegii tăi?
Era interesant! Nu puteam să mănânc nimic, îmi aduceam și eu un preparat separat, un tort separat la o aniversare, dar cum mama nu avea întotdeauna timp să prepare un tort pentru mine, de obicei nu consumam nimic când mă duceam la petreceri. La școală îmi luam pachețelul meu, nu se atingea nimeni de el, aveam și niște produse fără guten pe care mi le luam la mine, deci era ok din punctul acesta de vedere.
Din povestea ta de viață tu ai reușit să construiești ceva și ajuți foarte mult, chiar prin cartea de rețete lansată acum la Mangalia…
De când a fost lansată, cartea a adus foarte multe zâmbete în multe familii cu copii celiaci de exemplu, care au reușit să mănânce, cum am reușit și eu, pentru prima dată baclava fără gluten sau kurtos fără gluten sau foarte multe alte exemple foarte gustoase. Sunt sigur că prin proiectele pe care le derulez în acest moment, singur și alături de Asociația Română de Intoleranță la Gluten vom reuși să aducem mai multă conștientizare legată de boala celiacă și vom reuși să ajutăm în final persoanele care evită glutenul din diverse motive.
Pe internet a devenit bestseller!
A fost bestseller atunci când am lansat-o pe internet, în limba engleză, în acest moment este lansată în engleză, în română, este tradusă în italiană, spaniolă, franceză și germană. Voi putea să duc această carte în cât mai multe țări din Europa. În urmă cu câteva săptămâni am lansat și o aplicație prin care persoanele interesate pot găsi foarte ușor toate locațiile fără gluten din țară, sigure atât pentru celiaci, intoleranți sau alergici la gluten. Această aplicație conține și multe rețete fără gluten și multe articole despre tot ce înseamnă viață fără gluten.
Redactor: Liliana Moldoveanu / redactor online – Daniel Țăndăreanu