Cifre impresionante pentru liderul Superligii, Farul Constanța
Publicat de Catalin Donose, 2 noiembrie 2022, 13:01
Farul Constanța traversează o perioadă formidabilă, fiind liderul la zi al Superligii Naționale după disputarea a 16 etape.
Din cele 16 etape de până acum, Farul s-a aflat pe primul loc în 12 dintre acestea, demonstrând, o dată în plus, modul în care a dominat campionatul până acum.
Un parcurs constant, pe care Farul nu l-a mai avut niciodată în istorie și cu atât mai important, cu cât în lotul echipei noastre sunt foarte mulți jucători formați de Academia Hagi și vechiul Centru de copii și juniori al Farului.
Chiar dacă are cel mai tânăr lot din Superligă, o medie de numai 22,6 ani (al doilea cel mai tânăr din Europa !), formația constănțeană a reușit cifre de invidiat de orice altă adversară din campionat:
– cele mai multe puncte după 16 etape: 37
– cele mai multe victorii în acest sezon: 11
– cele mai puține eșecuri: 1
– cele mai multe goluri marcate: 30 goluri (1,87g / meci)
– a doua cea mai bună apărare: 12 goluri primite (0,75 / meci)
– cel mai bun golaveraj din campionat: +18.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă