CONSTANŢA: Pe WALL – primul Festival de Artă Urbană din oraş
Publicat de Doina Sirbu, 21 octombrie 2022, 14:03
Șase pereți din Constanța vor prinde culoare cu ajutorul unora dintre cei mai buni artiști vizuali din lume, chiar în această duminică, în cadrul primului Festival de Artă Urbană din Constanța, numit Pe WALL .
Managerul general al programului “Constanța – Capitala Tineretului din România 2021-2022″, Ionuț Barbu a anunțat în cadrul unui comunicat de presă următoarele – Am căutat să gândim contexte prin care tinerii să își poată lăsa amprenta asupra comunității și a orașului. Arta stradală este o metodă de exprimare foarte populară, îmbrățișată de tinerii din întreaga lume. Am început în 2021, prin includerea artei stradale în cadrul galeriei de arta colaborativă din Portul Turistic Tomis și iată acum reușim să organizăm un proiect complex, un Festival de Artă Urbană în Constanța.”
Toată comunitatea constănțeană este așteptată duminică, la inaugurarea acestor pereți plini de culoare. Momentul va fi unul special, întrucât picturile murale vor prinde viață simultan cu ajutorul unui spectaculos show de videomapping. Pictorii invitați să prezinte lucrări în cadrul festivalului sunt artiști consacrați de artă, recunoscuți la nivel international. Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța.
Redactor – Silvia Pascale / Redactor online – D. Sîrbu