Astra Giurgiu se retrage din Liga a-III-a de fotbal
Publicat de Claudiu Dobrescu, 19 octombrie 2022, 07:36
Sancționat de FIFA din cauza restanțelor financiare, clubul Astra Giurgiu va retrage echipa sa din cel de-al treilea eșalon fotbalistic.
„Având în vedere faptul că FIFA ne-a impus sancțiunea interdicției de a înregistra jucători, clubul a ajuns în situația de a nu-și putea constitui lotul.
Ne aflăm în situația ingrată de a nu putea ieși din acest impas, deși nu datorăm sumele reclamate. Nu putem scăpa de sancțiunea impusă abuziv de FIFA și suntem în situația de a nu avea un lot complet de jucători.
În acest condiții, ne vedem nevoiți să solicităm retragerea din Campionatul Național Liga a-III-a. În 2016, Astra Giurgiu a câştigat titlul de campioană în Liga 1.
În primele șapte etape din acest sezon, Astra Giurgiu nu a marcat niciodată şi a încasat nu mai puţin de 66 de goluri.”, se menționează într-un comunicat transmis de conducerea clubului Astra Giurgiu, care a anunțat Federația Română de Fotbal că nu mai poate continua acest sezon din cauza problemelor financiare foarte mari, astfel că gruparea se va desființa.
În urma acestei situații, rezultatele înregistrate în serie cu echipa Astra Giurgiu vor fi anulate.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto DIGISPORT.RO