Facturile la energie ar putea veni cu întârziere. Care este motivul
Publicat de , 6 octombrie 2022, 07:53
Facturile la energie vor veni cu întârziere. Reprezentanţii furnizorilor spun că vizate sunt notificările de plată pentru lunile septembrie şi octombrie. La baza întârzierilor ar sta modificările succesive ale ordonanţei privind plafonarea preţului la energie. Furnizorii spun că nu au avut timp să modifice programele informatice necesare pentru încadrarea consumatorilor în categoriile respective.
În aceste condiţii, populaţia ar putea încheia anul cu facturi mai mari pentru energie, însă sumele mari ar putea fi evitate dacă furnizorii vor opta pentru emiterea de notificări de plată pe baza estimărilor.
Ordonanţa 119 a fost adoptată pe 1 septembrie, cu aplicabilitate din aceeaşi zi, ceea ce înseamnă că furnizorii au fost nevoiţi să modifice ulterior softurile de calculare a consumului, iar acest lucru ia timp şi, deci, avem o primă întârziere. Apoi, ordonanţa este încă în parlament şi au fost operate alte modificări, ceea ce înseamnă din nou modificări ale softurilor, deci alte întârzieri. Pentru acest motiv, spun unii furnizori, consumul pentru septembrie sau poate şi cel pentru octombrie nu poate fi facturat corect, ceea ce înseamnă că vor exista recalculări sau facturi întârziate cu o valoare mare spre sfârşitul anului.
Dana Dărăban, directorul ACUE: „Avem nevoie de cel puţin 30 de zile ca să putem să implementăm schimbările. Pentru clienţi efectiv, cred că o întârziere este posibilă, dar sperăm cât mai puţin.“
Totuşi, spun alţi operatori, nu se pune problema lipsei integrale a facturării lunare, pentru că furnizorii vor trimite estimări, astfel ca pericolul acumulării unor sume mari pentru recalculare să nu existe. Cea mai mare problemă nu va fi la consumatorii casnici, ci la agenţii economici.
Laurenţiu Urluescu, preşedintele AFER: „Mulţi consumatori industriali nu mai beneficiază de plafonarea de preţ, ei intrând la preţul pieţei libere, care este semnificativ mai mare.“
Ordonanţa privind ajutorul la factura de energie a suferit modificări în Senat şi se află pe masa Camerei Deputaţilor, unde sunt aşteptate modificări suplimentare.
Sursa: RRA / Foto: unsplash.com