Ziua Internațională a Educației – cadrele didactice vor avea liber
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 octombrie 2022, 08:37
De Ziua Internațională a Educației, miercuri, 5 octombrie, elevii si prescolarii constănțeni nu vor face ore, iar cadrele didactice vor avea liber, aceasta zi fiind inclusă în contractul colectiv de muncă.
CT BUS anunță publicul călător că miercuri, 05.10.2022, se suspendă traseele școlare – E1, E2 și E3.
Măsura a fost luată deoarece cu ocazia Zilei Internaționale a Educației nu se desfășoară cursuri în învățământul preuniversitar.
Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org.