INTERVIU | Actorul Dan Cojocaru s-a reîntors la prima dragoste – Teatrul pentru Copii și Tineret: „Scena mi-a dat întotdeauna echilibru“
Publicat de , 4 octombrie 2022, 16:33
După o viață în care a jucat pe scena Teatrului de Stat Constanța, actorul Dan Cojocaru s-a reîntors la prima dragoste – Teatrul pentru Copii și Tineret. La Căluțul de Mare este regizor tehnic și actor, iar rolurile din ultimele spectactacole, precum cel din piesa „Prinţesa care sforăia“, îl bucură cu adevărat.
„Teatrul este ultimul bastion al sufletului, veniți la Teatru“, ne spune actorul constănțean Dan Cojocaru. De mai bine de 30 de ani scena este locul în care își găsește echilibrul și motivația cea mai puternică pentru a continua. Reîntoarcerea la Teatrul pentru copii și Tineret Căluțul de mare din Constanța, după mulți ani în care a jucat la Teatrul de Stat, i-a adus satisfacții foarte mari. Așa a și debutat, în 1988, într-o piesă pentru copii numită „Fram, Ursul Polar“, iar atmosfera aceea magică a interacțiunii cu cei mici, pe care nu a uitat-o vreodată, l-a făcut să revină aici, la dragostea cea dintâi.
Să ne întoarcem în timp și să ne amintim de primul dumneavoastră spectacol, aici, la malul mării…
Dan Cojocaru: Păi, ar trebui să mergem cu ceva timp în urmă, se întâmpla undeva în anul 1988 și debutul meu pe scenă a fost undeva la Eforie Sud, în spectacolul Fram, Ursul Polar! Intrasem în Teatrul Fantasio, care avea mai multe secții printre care și Teatrul de Revistă, iar publicul de revistă era pregătit de la cele mai fragede vârste de către Trupa de la Secția pentru Copii și Tineret.
Vă mai amintiți atmosfera primului spectacol, aplauzele, tot ce s-a întâmplat atunci pe scenă? Pentru că prima dragoste nu se uită niciodată, la fel și primul spectacol nu se uită niciodată!
Dan Cojocaru: Practic eu am intrat în acel spectacol înlocuind un coleg! Debutul meu în teatru a fost, așa, plin de peripeții. Mă pregătisem pentru IATC, cum era pe vremea respectivă, și în primul an era un singur loc și peste 600 de candidați, în anul următor am fugit din armată ca să dau examenul, dar erau trei locuri, și am revenit, în 1988, și m-am angajat în Teatrul Fantasio care nu avea posturi de actor. Și primul meu angajament în Teatrul Fantasio a fost acela de mașinist. Iubind eu Teatrul foarte mult, stând eu mult în culise, știam cam tot ce se întâmplă pe scenă, practic știam spectacolele pe de rost. Și într-o zi a lipsit unul dintre actori, care juca un rol principal în Fram, Ursul Polar și atunci am intrat eu, pentru că spectacolul trebuia să se joace. Era vară, stagiunea estivală era extrem de încărcată și noi aveam spectacole în fiecare zi, în altă stațiune. Și atunci am debutat acolo și a fost fabulos! Totul s-a petrecut atât de repede încât nu mi-am dat seama decât la aplauze că reușisem să fac spectacolul, atenție, fără repetiție! Iată cum am început, la Teatrul pentru copii, care, atenție, sunt și vor rămâne cel mai pretențios public pentru că dacă i-ai pierdut din mână, s-a terminat.
Cum trebuie să fie un actor în fața unui public format din copii?
Dan Cojocaru: Trebuie să știi să improvizezi și să ieși din situațiile acelea în care dacă ai pierdut, Doamne-ferește, publicul din mână, pe cei mici, și se plictisesc…acum se plictisesc mai repede din cauza tabletelor, telefoanelor, pe vremea noastră era altfel, atunci în 1988 copiii mai ascultau poveștile spuse de părinți, de bunici acasă, erau oarecum pregătiți. Acum totul s-a schimbat, iar tehnologia ne ajută, dar ne mai și încurcă. Dar atunci, copiii, participau activ . Era fabulos când mă alergau pe scenă, pe mine, lupul cel rău și când mă duelam cu ursulețul, toți copiii încercau să-l ajute pe ursulet. Și trăiau și țipau și alergau prin sală, la un moment dat trebuia să-i oprim ca să ne întoarcem pe scenă și să continuăm povestea. Am trecut de la Teatrul de Stat Constanța aici și e greu, e greu pentru că trebui să ai grijă să nu se întrerupă acea comunicare între ceea ce se întâmplă pe scenă, actul artistic și transferul de energie de pe scenă către public.
Deși este foarte greu, v-a fost dor de această interacțiune cu cei mici, de râsetele lor, de mirarea și strălucirile din ochișorii lor. Ați jucat mulți ani la Teatrul de Stat Constanța, dar aici, la Teatrul pentru Copii și Tineret Calutul de Mare vă simțiti cel mai împlinit. Este acel miraj pe care vi-l oferă cei mici?
Dan Cojocaru: Scena mi-a dat întotdeauna echilibru, dar la copii e diferit față de ce se întâmplă la Teatrul de Stat. Totul, la un Teatru pentru copii, devine mai teatral. La Teatrul pentru cei mari se merge pe un firesc de scenă, pe care aici nu prea-l poți folosi. Dacă nu încarci un pic, să teatralizezi totul, nu poți. În plus, când am venit la Teatrul pentru copii, am rămas surprins, m-am blocat, de fapt, în culise, urmărindu-i pe colegii mei păpușari, care fac un lucru extraordinar! Ei, în timp ce joacă, se transformă! Noi vedem păpușile, dar nu –i vedem și pe ei atunci când împrumută viața lor păpușilor pe care le folosesc!
V-am văzut jucând în spectacolul „Prințesa care sforăia“. Sunteți unul dintre aceia care îi cer mâna Prințesei Perfecte!
Dan Cojocaru: Da, sunt un prinț tomnatic, dacă vreți, după culoarea bărbii mele și după vârsta mea, dar, se poate, de ce nu?! Este o poveste care, oarecum, demitizează totul pentru că, o prințesă perfectă și desăvârșită nu este întotdeauna așa!
*****
Ochii copiilor din sala de spectacol, strălucitori ca licuricii în întuneric, zâmbetele, uimirea și bucuria lor sunt motivele pentru care actorii de la Teatrul Căluțul de Mare din Constanța, lasă o parte din inima lor, în fiecare spectacol. Este un schimb reciproc de fericire și unul dintre motivele pentru care toate piesele pentru cei mici se joacă cu casa închisă, iar spectacolele – suplimentate.
Interviu realizat de Silvia Pascale / Editor online: Alina Enache / Foto: Arhiva personală, Silvia Pascale