România a câștigat Trofeul Carpați la handbal feminin
Publicat de Claudiu Dobrescu, 2 octombrie 2022, 10:37
Echipa naţională feminină de handbal a României a câştigat Trofeul Carpaţi, după ce a învins echipa Spaniei cu scorul de 25-23 (10-8), ieri în Complexul Sportiv şi de Agrement Unirea.
Tricolorele au câştigat competiţia, în ciuda unui debut dificil, împotriva naționalei Austriei (scor 32-32), în care au evitat cu şansă înfrângerea și au înregistrat un egal.
Meciul cu Spania a fost unul cu puţine goluri în prima repriză (în total 18), dar cu ultimele zece minute disputate intens. Echipa antrenată de Florentin Pera conducea cu 4-2 după zece minute, apoi diferenţa a crescut la trei goluri, 7-4 (20), iar la pauză România avea un avantaj de numai două goluri (10-8).
Spania a egalat scorul în repriza secundă, 13-13 (min. 40), şi au avut de mai multe ori avantaj, dar România avea un singur gol în plus pe tabelă când mai erau zece minute de joc (17-16), reuşind să se impună cu 25-23.
În celălalt meci, Serbia a învins Austria cu 30-29.În clasamentul final, România a ocupat primul loc (două victorii și un rezultat de egalitate), fiind urmată de Serbia, Spania şi Austria.
Lotul de handbal feminin al României se pregăteşte pentru EHF EURO 2022, care va avea loc în perioada 04-20 Noiembrie, în Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, tricolorele urmând să joace în Grupa C, alături de puternicele echipe ale Franţei, Olandei şi Macedoniei de Nord.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto DIGISPORT.RO