O nouă avarie la reţeaua de termoficare. Constănţenii din zona Dacia, fără apă caldă
Publicat de , 29 septembrie 2022, 09:15
Din cauza unei avarii apărută pe rețeaua de transport amplasată pe Bulevardul Alexandru Lapușneanu, la intersecţia cu strada B.P. Hașdeu, nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum, în zona Dacia, anunţă reprezentanţii societății Termoficare Constanţa, care precizează că au început lucrările de eliminare a avariei.
„Estimăm reînceperea furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde de consum în cursul acestei zile. Vă mulțumim de înțelegere și ne cerem scuze consumatorilor noștri afectați de această avarie“, se arată în informarea transmisă de Termoficare Constanţa.
Foto: pixabay.com