„Prințesa care sforăia“ a ajuns la inimile a sute de copii și de tineri care au văzut premiera spectacolului

Publicat de , 22 septembrie 2022, 16:09
Ziua premierei a sosit. Astăzi, la ora 13.00, în sala Teatrului pentru Copii și Tineret Caluțul de Mare din Constanța a început mult-așteptatul spectacolul „Prințesa care sforăia“, în premieră națională. Sala a fost plină, iar reacțiile publicului – minunate.
A fost o explozie de bucurie, de talent și de haz. Așa am putea descrie atmosfera de la premiera spectacolului „Prințesa care sforăia“, în regia lui Traian Șoimu, după premiata piesă a dramaturgului Mihai Ignat. Peste 200 de copii și de adolescenți au interacționat cu actorii, au râs și au vorbit cu personajele dragi de pe scenă. În acest zumzet puternic al copiilor, jocul actorilor a fost superb.
Suava prințesă, interpretată de Cătălina Oțeleanu, a demonstrat că perfecțiunea nu ne face nici mai buni și nici mai faimoși. Este firesc să ne purtăm firesc și să ne afișăm celorlalți așa cum suntem cu adevărat, cu calități și defecte. Acest întreg ne completează ca indivizi și ne asigură unicitatea.
Aplauzele spectatorilor a fost răspunsul pe care, l-a final, actorii l-au așteptat. Peste o săptămână spectacolul Prințesa care sforăia va fi pus din nou în scenă la Teatrul pentru Copii și Tineret Căluțul de Mare din Constanța.
Redactor: Silvia Pascale / Foto: Silvia Pascale