Vladimir Putin a decretat mobilizarea parțială a populației – update
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 septembrie 2022, 08:28
Președintele Rusiei, Vladimir Putin a decretat mobilizarea parțială a populației, începând de miercuri, anunță Reuters.
Acesta a precizat că mobilizarea are ca scop apărarea Rusiei deoarece țările Vestice vor distrugerea Rusiei.
Putin a anunțat mobilizarea într-un discurs televizat și susține că scopul lui este eliberarea regiunii Donbas.
––––––––––––––––––––––––
UPDATE: Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor „operaţiunii militare speciale” în Ucraina, în cursul unui discurs televizat către naţiune, potrivit TASS, Reuters şi AFP.
Putin a declarat că a semnat un decret privind mobilizarea parţială începând de miercuri a rezerviştilor pentru „operaţiunea militară specială” în Ucraina, ale cărei obiective nu s-au schimbat, a asigurat el.
În discursul său televizat, anunţat iniţial pentru marţi seara, dar care fusese amânat din motive neprecizate, preşedintele rus a afirmat că obiectivul său este „eliberarea” Donbasului, zonă minieră din estul Ucrainei compusă din regiunile Doneţk şi Lugansk şi că majoritatea populaţiei din această zonă nu doreşte să revină la ceea ce el a numit „sub jugul” Ucrainei.
Pe un ton marţial, Vladimir Putin a spus că sprijină referendumurile de anexare care vor fi organizate în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, spunând că este de „datoria lui morală” să-i protejeze pe locuitorii de aici de „neonaziştii” aflaţi la putere la Kiev.
Preşedintele rus a afirmat că ţara sa nu face decât să răspundă agresiunii Occidentului, care, potrivit lui, supune Moscova unui „şantaj nuclear”.
Redactor – Daniel Țăndăreanu