România joacă în deplasare cu Finlanda în Liga Națiunilor la fotbal

Publicat de Claudiu Dobrescu, 21 septembrie 2022, 07:26
Campionatul din Superliga de fotbal a României va fi întrerupt aproape două săptămâni pentru ca naționala țării noastre să dispute ultimele două meciuri din acest an, în Liga Națiunilor.
Naționala României va juca în deplasare, Vineri 23 Septembrie de la ora 21.45, partida cu selecționata Finlandei.Acest meci va fi transmis în direct la Antena 1 TV.
Meciul face parte din Grupa a-III-a a Ligii Națiunilor, Liga B.Pe primul loc se află Bosnia & Herțegovina cu 8 puncte.Urmează Muntenegru, cu 7 puncte și Finalnda, cu 4 puncte.După patru meciuri disputate în grupă, România este pe ultimul loc, cu 3 puncte.
Tot Vineri seară de la ora 21.45, în Grupa a-III-a din Liga Națiunilor, Liga B, se va disputa și meciul dintre Bosnia & Herțegovina și Muntenegru, echipe aflate pe primele două locuri în clasamentul grupei.
România are nevoie de o victorie în partida cu Finlanda pentru a urca de pe ultimul loc.În cazul unui eșec, selecționata țării noastre ar putea retrograda în Liga C.
Ultimele meciuri din această serie în Liga Națiunilor sunt programate Luni 26 Septembrie: Muntegeru-Finlanda și România-Bosnia&Herțegovina, ambele de la ora 21.45.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto AS.RO