Calendarul zilei – 21 septembrie
Publicat de Codrin RAITA, 21 septembrie 2022, 05:00 / actualizat: 21 septembrie 2022, 11:35
S-a întâmplat într-o zi de 21 septembrie
* Se împlinesc 165 de ani (1847) de când era inaugurată prima lucrare modernă de alimentare cu apă a Bucureştilor („stabilimentul fântânilor de la Mihai Vodă”), care avea pompele acţionate de o maşină cu aburi (21.IX/3.X)
* Acum 139 de ani (1883) era inaugurat primul serviciu telegrafic direct între Brazilia şi SUA
* Se împlinesc 50 de ani (1972) de la înfiinţarea, la Bucureşti, a Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES), cu scopul de a promova cooperarea în domeniul învățământului superior între statele membre din regiunea Europei. În plus, directorul UNESCO – CEPES este un reprezentant al UNESCO în România. Din septembrie 2003, UNESCO – CEPES este membru consultativ al grupului „Procesul Bologna” a cărui responsabilitate este urmărirea implementării procesului Bologna
* Cu 39 de ani în urmă (1983) era pus în vânzare primul telefon mobil din lume. Cu o greutate de 790 de grame şi 25 de centimetri în lungime (fără a lua în calcul dimensiunea antenei din cauciuc), primul telefon mobil din lume a fost creat de compania Motorola, modelul purtând numele comercial Motorola DynaTAC 8000X. Autonomia telefonului era de doar 30 de minute, în regim de vorbire, sau de 8 ore în stand-by. Preţul de vânzare de 3.995 de dolari îl făcea accesibil doar oamenilor de afaceri, primul utilizator al acestui telefon, imediat după lansarea sa, fiind David D. Meilahn, preşedintele unei cunoscute companii de asigurări din Statele Unite, care ulterior a donat telefonul mobil Muzeului de Ştiinţă din Chicago
* În urmă cu 24 de ani (1998), în perioada 21-26 septembrie, cu ocazia celei de-a 53-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, de la New York, ministrul român al afacerilor externe, Andrei Pleşu, a semnat Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Naţiunile Unite privind contribuţia statului român la Sistemul aranjamentelor forţelor ONU, ţara noastră fiind al 17-lea stat membru al ONU care a aderat la acest sistem (înfiinţat în 1994)
* Acum 21 de ani (2001), la ora 10:17, o explozie puternică a avut loc în hala 221, un depozit temporar de nitrați de amoniu declasați la parcul industrial AZF din Toulouse (Franța). Detonația, care s-a simţit la o distanță apreciabilă, a avut o magnitudine de 3,4 pe scara Richter. Un nor imens de praf provenit de la explozie și un fum roșu au fost purtați de vânt spre nord-vest. Înainte de a se disipa, norul conținând amoniac și oxizi de azot a afectat martorii evenimentului, care s-au plâns de iritații ale ochilor și ale gâtului. Poluanții atmosferici eliberați după explozie au dus la formarea de acid azotic (HNO3), amoniac (NH3), dioxid de azot (NO2) și protoxid de azot (N2O) din nitratul de amoniu. Drept măsură de precauție, administrația locală (Prefectura) a cerut populației din Toulouse să nu-și părăsească locuințele, însă ferestrele fuseseră sparte. Accidentul a provocat 31 de victime (22 la faţa locului și 9 în afara locului exploziei), 30 de persoane au fost grav rănite și 300 spitalizate. În plus, 2500 de persoane au primit tratament în spital
Aniversări – Comemorări
– Sf. Matei, Apostol şi Evanghelist (Calendarul Romano-Catolic 2022)
– „Ziua Naţională a Contabilului Român”, stabilită de Conferinţa Naţională a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România din 2 septembrie 2004, prin Hotărârea nr. 04/52 şi sărbătorită prima oară în 2005. Profesia contabilă este privită ca cea care gestionează, calculează şi păstrează echilibrul între „cât trebuie” şi „de unde se ia”. Simbolul profesiei contabile este contul, instrument care se reprezintă sub forma unui T sau a unei balanţe, există chiar şi un alt instrument de lucru cu denumirea de Balanţă. Toate acestea au determinat să se aleagă o zi care să sugereze echilibrul şi să aibă legătură cu instrumentele de lucru ale profesiei. Astfel, s-a ales ziua echinocţiului de toamnă, când ziua este egală cu noaptea, zi care constituie începutul zodiei Balanţă
– 1391: A murit Petru al II-lea sau Petru Muşat, domn al Moldovei (1375-1391); în timpul domniei lui s-au bătut primele monede moldoveneşti, groşii de argint, iar Suceava devine cetate de scaun (n. 1350)
– 1864, 21.IX/3.X: S-a născut Elena Văcărescu, scriitoare română de limbă franceză, stabilită la Paris în 1891; prima femeie primită în Academia Română, ca membru de onoare, la 11.VI.1925; a depus o intensă şi permanentă activitate pentru susţinerea intereselor naţionale româneşti în Occident (m. 1947, Paris)
– 1900: S-a născut Isaiia Răcăciuni (pseudonimul lui Isaiia Nacht), prozator, dramaturg, traducător şi publicist (m. 1976)
– 1919: S-a născut matematicianul Gheorghe D. Marinescu; studii în domeniul analizei funcţionale, al teoriei spaţiilor pseudotopologice (cunoscute sub numele de „spaţii M”), contribuţii în mecanică, în teoria ecuaţiilor cu diferenţe finite şi în analiza numerică; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1987)
– 1925: S-a născut Iosif Sârbu, trăgător de tir; a obţinut medalia de aur la proba de armă, calibru redus, la Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952), devenind primul campion olimpic român; deşi grav accidentat la ochiul drept, va mai participa la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale, obţinând locuri meritorii; după ce s-a retras din activitatea competiţională, a desfăşurat o susţinută activitate de instructor şi antrenor de tir (m. 1964)
– 1925: S-a născut medicul veterinar şi profesorul Horea Bârză (m. 2013)
– 1931: S-a născut Dem Rădulescu, unul dintre marii actori de comedie de teatru, film şi televiziune, profesor universitar (m. 2000)
– 1931: S-a născut dirijorul Ion Iancu (m. 2008)
– 1934: A murit Gheorghe Bogdan-Duică, critic şi istoric literar; profesor universitar şi întâiul decan al Facultăţii de Litere a Universităţii din Cluj; membru titular al Academiei Române din 1919 (n. 1865/1866)
– 1935: S-a născut Marius Popp, compozitor de muzică de jazz, pianist şi profesor; a avut o contribuţie desebită la dezvoltarea jazz-ului românesc, atât în calitate de muzician, cât şi ca pedagog (m. 2016)
– 1938: S-a născut I.[oan] Constantinescu, critic şi teoretician literar (m. 2002)
– 1939: A murit (asasinat de către un comando legionar în plin centrul Capitalei) Armand Călinescu, om politic ţărănist, ministru de mai multe ori şi prim-ministru (martie-septembrie 1939); atitudinea sa net antinazistă l-a făcut indezirabil mişcării legionare (n. 1893)
– 1940: S-a născut Dumitru T. Murariu, biolog și zoolog; director al Institutului de Biologie al Academiei Române; a fost director, vreme de un sfert de secol, al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”; membru titular al Academiei Române din 2021
– 1940: S-a născut Ilie Gheorghe, actor de teatru și film, regizor; a jucat timp de 50 de ani pe scena Teatrului Naţional din Craiova (m. 2018)
– 1945: A murit Ioan Constantin Filitti, istoric, jurist şi diplomat; figură reprezentativă a istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX; contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; membru corespondent al Academiei Române din 1915 (n. 1879)
– 1950: S-a născut Păuniţa Ionescu, cântăreaţă de muzică rock, cu un stil de interpretare apropiat solistelor afro-americane; după 1990 s-a stabilit în străinătate
– 1952: S-a născut Vali (Valeriu) Sterian, muzician, cântăreţ şi compozitor de muzică folk şi rock (m. 2000) – 70 de ani
– 1952: A murit Ilarion Cocişiu, compozitor, etnomuzicolog şi folclorist (n. 1910) – 70 de ani
– 1955: S-a născut Ducu Bertzi, cantautor şi cântăreț de folk
– 1961: A murit poeta simbolistă şi pictoriţa Claudia Millian-Minulescu; merite în promovarea relaţiilor culturale româno-franceze; soţia poetului Ion Minulescu (n. 1887)
– 1970: A murit medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1907)
– 1992: A murit Ion Băieşu (numele la naştere: Ion Mihalache), prozator, dramaturg, scenarist şi publicist; a scris sute de scenete satirico-umoristice difuzate la radio şi televiziune (n. 1933) – 30 de ani
– 1995: A murit Matty Aslan (nume real: Matei Aslan), caricaturist, regizor şi scenarist de filme de animaţie (n. 1924, la Ismail, azi în Ucraina)
– 2013: A murit pianistul, compozitorul şi muzicologul Roman Vlad, stabilit în Italia în 1938 (n. 1919, la Cernăuţi, azi în Ucraina)
– 2015: A murit scriitorul, editorul și jurnalistul Viorel Ştirbu (n. 1940)
– 2015: A murit Ionel Talpazan, pictor american de origine română (n. 1955)
– 2017, 21/22: A murit Gheorghe Dolgu, economist, diplomat și profesor; preocupările sale au vizat îndeosebi economia înarmării/dezarmării, economia serviciilor financiare, ciclul economic, tranziția la economia de piață, integrarea României în structurile europene; rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1971-1980); membru de onoare al Academiei Române din 2010 (n. 1929) – 5 ani
– 2019: A murit Florin Bucescu, preot, etnomuzicolog, bizantinolog, paleograf și profesor; membru fondator al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei; fondator (1992) și conducător (1992-2008) al Specializării „Muzică religioasă” de la Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie muzicală și Teatru a Universității de „Arte George Enescu” din Iași (n. 1936)
EVENIMENTE EXTERNE
– Labuan Bajo, Indonezia: Reuniunea miniștrilor comerțului, investițiilor și industriei din cadrul G20 (21 – 23 sep.)
– Brazzaville: Comisia interguvernamentală dintre Rusia și Republica Congo se va întruni în capitala Congo (21 – 23 sep.)
– Istanbul: Verdict pentru primarul din Istanbul Ekrem Imamoglu trimis în judecată pentru insultarea înaltului consiliu electoral
– Waterkloof, Africa de Sud: Salonul aerospațial și de apărare din Africa (21 – 25 sep.)
-Yonaguni, Japonia: Vizita ministrului japonez al apărării, Yasukazu Hamada
-Manila, Filipine: Marcarea a 50 de ani de la declararea legii marțiale de către fostul președinte filipinez, Ferdinand Marcos
-Hong Kong, China: Începutul procesului cardinalului în pensionare Joseph Zen și a unui grup de activiști din mișcarea pro-democrație
– Baikonur, Kazahstan: Decolarea unei rachete Soyuz către Stația Spațială Internațională, cu astronautul american Frank Rubio
– Los Angeles: Difuzarea prequel-ului serialului Star Wars „Andor”, cu Diego Luna, în premieră pe Disney +
– Nairobi, Kenya: Proces pentru corupție al lui Nick Mwendwa, fostul șef al Federației Kenyane de Fotbal
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială pentru Combaterea maladiei Alzheimer”; marcarea acestei zile, lansată de către Federația Internațională pentru Alzheimer (ADI), în 1994, cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății, este motivată de necesitatea de a face cunoscută această boală pentru a opri stigmatizarea persoanelor afectate de ea
– „Ziua Internaţională a Păcii” se marca, anual, până în 2001, în ziua de deschidere a sesiunii Adunării Generale a ONU din luna septembrie (în baza Rezoluţiei 36/67 din 30.XI.1981, reconfirmată prin Rezoluţia 52/232 din 4.VI.1998); la 28.IX.2001 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a hotărât (prin Rezoluţia 55/282) ca această zi să fie marcată la o dată fixă – 21 septembrie; tema din 2022 este: „Sfârșit rasismului. Construim pacea”. NOTĂ: O „Zi mondială a păcii” se sărbătorește și la 1 ianuarie, aceasta fiind instituită, în 1968, de către Papa Paul al VI-lea
– „Ziua Cooperării Europene” este sărbătorită începând din 2012 (- 10 ani), sub deviza „La graniţe, ne dezvoltăm împreună!”; aceasta este o inițiativă de comunicare derulată în țările Uniunii Europene și țările vecine, beneficiare ale programelor de cooperare teritorială, care dorește să promoveze în mod inedit colaborarea dintre comunitățile locale din zonele de graniță
– „Ziua Europeană fără Accidente Rutiere Mortale” (ROADPOL Safety Day, anterior cunoscut ca Project EDWARD), inițiativă lansată de Rețeaua Europeană a Poliției Rutiere – ROADPOL (TISPOL până în 2020) și sprijinită de Comisia Europeană
– Ziua naţională a Armeniei; aniversarea adoptării, prin referendum, a Declaraţiei de independenţă – 1991
– Ziua naţională a Republicii Belize (fostul Honduras britanic); aniversarea proclamării independenţei – 1981
– Ziua naţională a Republicii Malta; aniversarea proclamării independenţei faţă de Marea Britanie – 1964
– 1698: S-a născut François Francoeur, violonist şi compozitor francez (m. 1787)
– 1832: A murit Sir Walter Scott, scriitor romantic scoţian de limbă engleză; considerat creator al romanului istoric (n. 1771) – 190 de ani
– 1850: S-a născut Hans Sitt, violonist austriac (m. 1922)
– 1853: S-a născut Heike Kamerlingh Onnes, fizician olandez, profesor universitar, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1913 (m. 1926)
– 1860: A murit filosoful german Arthur Schopenhauer, iniţiatorul „voluntarismului” modern; ideile sale au devenit cunoscute în România prin intermediul „Junimii”, influenţând literatura şi filosofia românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (n. 1788)
– 1866: S-a născut Charles Nicolle, medic şi bacteriolog francez; în 1909 a descoperit modalitatea de transmitere a tifosului exantematic; Premiul Nobel pentru medicină pe 1928 (m. 1936)
– 1866: S-a născut scriitorul englez Herbert George Wells (m. 1946)
– 1874: S-a născut compozitorul, orchestratorul şi profesorul englez Gustav Holst (m. 1934)
– 1895, 21.IX/3.X: S-a născut poetul rus Serghei Esenin (m. 1925)
– 1902: S-a născut poetul spaniol Luis Cernuda (m. 1963) – 120 de ani
– 1905: S-a născut sociologul american Philip Mosley, unul dintre cei mai buni cunoscători, din timpul său, ai problemelor est-europene; a desfăşurat cercetări în Albania, Bulgaria, Iugoslavia şi România; în 1940 a fost primul american care a protestat (în revista „Foreign Affairs”) împotriva Dictatului de la Viena, considerându-l un act nedrept împotriva României; membru corespondent străin al Academiei Române (1947) (m. 1972)
– 1912: S-a născut Chuck Jones, celebru desenator, creator al multor personaje de desene animate: iepuraşul Bugs Bunny, sconcsul Pepe, pasărea Bip-Bip şi Willy Coyote; a realizat peste trei sute de filme şi a fost răsplătit cu patru Premii Oscar (m. 2002) – 110 ani
– 1916: S-a născut Françoise Giroud, scriitoare şi publicistă franceză, co-fondatoare a săptămânalului „L’Express” (m. 2003)
– 1931: S-a născut Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (m. 2012)
– 1934: S-a născut Leonard Cohen, poet, cantautor şi romancier canadian; o voce distinctă în peisajul muzicii pop a anilor ’70 ai secolului XX (m. 2016)
– 1934: S-a născut David J. Thouless, fizician britanic, specializat în studiul materiei condensate; Premiul Nobel pentru fizică pe 2016, alături de cercetatorii britanici Duncan Haldane și Michael Kosterlitz, pentru studiile privind stările neobișnuite ale materiei, cum sunt cele din superconductori (m. 2019)
– 1935: S-a născut actorul american Henry Gibson (m. 2009)
– 1936: A murit lingvistul francez Antoine Meillet; contribuţii fundamentale la gramatica comparată a limbilor indo-europene şi în lingvistica generală; a perfecţionat metoda comparativ-istorică; a condus, împreună cu conaţionalul său Marcel Cohen, elaborarea lucrării „Limbile lumii”; membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (n. 1866)
– 1942: S-a născut artistul jamaican U-Roy (numele real Ewart Beckfort), considerat un pionier al muzicii reggae; de numele său este legat stylul vocal „toasting” (m. 2021) – 80 de ani
– 1943: S-a născut producătorul şi regizorul american Jerry Bruckheimer
– 1944: S-a născut actrița şi romanciera americană Fannie Flagg (pe numele său adevărat Patricia Neal)
– 1947: S-a născut scriitoarea americană Marsha Norman, câştigătoare a Premiului Pulitzer în anul 1983 – 75 de ani
– 1947: S-a născut scriitorul american Stephen King; în romanele sale, majoritatea ecranizate, îmbină elemente de literatură horror, SF şi legendă – 75 de ani
– 1950: S-a născut Bill (William James) Murray, actor şi comediant american
– 1954: A murit antreprenorul japonez Kokichi Mikimoto, primul care a dezvoltat o metodă de cultură a unor perle perfect sferice, perlele având în mod natural forme neregulate; a fondat în 1893 celebra companie de bijuterii Mikimoto (n. 1858)
– 1959: S-a născut cântăreaţa maliană Khaira Arby, supranumită „privighetoarea din Timbuktu” (m. 2018)
– 1962: S-a născut actorul american Rob Morrow – 60 de ani
– 1971: S-a născut actorul american Luke (Cunningham) Wilson
– 1971: A murit Bernardo Alberto Houssay, fiziolog argentinian; contribuţii în studiul glandelor endocrine; Premiul Nobel pentru medicină pe 1947, împreună cu americanii Carl şi Gerty Cori (n. 1887)
– 1972: S-a născut Liam Gallagher, muzician şi compozitor englez; cunoscut în special ca lider al formaţiei rock Oasis – 50 de ani
– 1974: A murit actorul american Walter Brennan, câştigător a trei Premii Oscar (n. 1894)
– 1974: A murit scriitoarea americană Jacqueline Susann, autoarea bestseller-ului „Valea Păpuşilor” (n. 1918)
– 1988: A murit Henry Koster (Herman Kosterlitz), regizor, scenarist şi producător american de film de origine germană; este realizatorul primului film pe ecran lat (cinemascop) – 1953 (n. 1905, la Berlin)
– 2002: A murit Robert L. Forward, fizician şi scriitor american de literatură S.F. (n. 1932) – 20 ani
– 2004: A murit actorul britanic Bob Mason (n. 1952)
– 2007: A murit actriţa americană Alice Ghostley (n. 1926) – 15 ani
– 2012: A murit scriitorul danez de literatură de război Sven Hassel (numele adevărat: Sven Pedersen); în cărţile sale a prezentat experienţele trăite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1917) – 10 ani
– 2018: A murit actorul belgian Serge Larivière (n. 1957)
– 2019: A murit Sid Haig (nume real: Sidney Eddie Mosesian), actor de filme horror și producător american (n. 1939)
– 2020: A murit cântărețul american Tommy DeVito (nume real: Gaetano DeVito), membru fondator, vocalist și chitarist principal al trupei rock „The Four Seasons” (n. 1928)
– 2020: A murit actorul francez Michael Lonsdale (nume complet: Michael Edward Lonsdale-Crouch) (n. 1931)
– 2021: A murit regizorul, scenaristul, dramaturgul, actorul și compozitorul Melvin Van Peebles, figură emblematică a cinematografiei afro-americane; s-a evidenţiat prin producţii ale genului „blaxploitation” (n. 1932) – 1 an
– 2021: A murit actorul american Willie Garson (n. 1964) – 1 an