Ascultă Radio România Constanța Live

Irina Begu a câștigat al doilea turneu din acest an

Irina Begu a câștigat al doilea turneu din acest an

Publicat de Catalin Donose, 19 septembrie 2022, 09:07

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a afirmat, după ce a câştigat turneul Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, de la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, că în finală condiţiile meteo, cu vânt puternic, au fost foarte grele, precizând însă că se bucură că a reuşit să păstreze trofeul acasă.

‘Mă gândeam acum, când am câştigat ultima oară la Bucureşti, în 2018, dar a fost la dublu, nu la simplu. Mă bucur foarte mult că am câştigat acest trofeu, mă bucură faptul că rămâne acasă. M-am simţit extraordinar săptămâna aceasta. Am jucat un tenis de un nivel foarte înalt, exceptând ziua de astăzi. Au fost condiţii extrem de grele şi a trebuit să îmi adaptez un pic jocul, dar per total sunt foarte mândră de săptămâna aceasta şi mă bucur că am reuşit să arăt un tenis bun. A trebuit să stau pozitivă şi mental să fiu acolo la fiecare punct. Erau lucruri care nu ţineau de mine, nu am putut să controlez jocul aşa cum am făcut-o în partidele precedente, vântul a schimbat de multe ori traiectoria, serviciul nu mă puteam folosi de el pentru că îmi era greu să îmi arunc mingea. Mă aşteptam la aceste condiţii încă de ieri, de când am văzut prognoza, ştiam că va fi greu din punct de vedere mental şi de aceea mă bucur că am reuşit să îl scot la capăt’, a declarat Begu în conferinţa de presă de la finalul partidei cu jucătoarea maghiară Reka-Luca Jani, pe care a învins-o cu 6-3, 6-3.

Ea a dorit să dedice victoria apropiaţilor săi, afirmând că este mulţumită de jocul prestat având în vedere că a trebuit să facă anumite ‘ajustări’ în timpul US Open.

‘Dedic trofeul echipei mele, familiei mele şi celor de acasă. Am muncit mult perioada aceasta, mai ales în America şi mă bucur că s-a văzut atât de repede faptul că acolo am făcut anumite ajustări. America a fost o perioadă lungă, un hard extrem de rapid, cu condiţii total diferite faţă de ce am jucat săptămâna aceasta. Nu pot să spun că US Open este turneul meu preferat ca suprafaţă, dar am arătat şi acolo un joc destul de bun. Dar aici am reuşit să fac un turneu chiar foarte bun pentru mine. Voi sărbători cu cei din familie probabil voi ieşi în seara aceasta dar mâine o să o iau de la capăt aşa că nu voi avea mult timp de sărbătorit’, a declarat Begu.

Ea s-a arătat bucuroasă că a putut evolua în faţa spectatorilor români, precizând că din acest punct de vedere a fost un turneu special.

‘Fiecare turneu în parte este special, fiecare este muncit. Turneul de aici a fost important pentru că am putut dormi la mine acasă şi să joc un turneu şi asta s-a întâmplat după cinci ani de zile. Şi faptul că am jucat în faţa românilor este un sentiment deosebit’, a completat Irina Begu.

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, a doua favorită, a câştigat turneul Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o pe maghiara Reka-Luca Jani, cu 6-3, 6-3, în finala desfăşurată la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.

Irina Begu a cucerit al doilea său titlu din acest an, după titlul WTA 250 de la Palermo. Begu s-a mai impus la Bucureşti, în 2017, la antepenultima ediţie a turneului WTA 250 din Capitală.

Begu a câştigat un cec de 15.000 de dolari şi 160 de puncte WTA, în timp ce Jani a fost recompensată cu 8.000 de dolari şi 95 de puncte WTA.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 17:38

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale

Pentru ca bucuria Sfintelor Sărbători Pascale să nu fie umbrită de incidente neașteptate, reprezentanții Inspectoratului General pentru...

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:58

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța

Ca în fiecare an, preotul paroh Claudiu Banu a anunțat programul liturgic pascal al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina, situată în Parcul...

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța
Prognoza meteorologică în perioada Paștelui
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:44

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, chiar dacă cerul fi variabil și vor exista episoade...

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui
IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 14:38

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Învierea Domnului. Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 20 – 26 aprilie 2025....

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:27

MAMAIA: Wild Parade – un nou festival house & dance pe litoral

Wild Parade: un nou festival house & dance pe litoral, între 15-17 august 2025 în Mamaia Nord. Nume sonore precum Aaron Sevilla, Tom Novy şi...

MAMAIA: Wild Parade – un nou festival house & dance pe litoral
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 11:18

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central

O nouă trecere de pietoni și un nou acces pietonal în Cimitirul Central au fost amenajate de către Confort Urban. Lucrările vin în completarea...

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 08:54

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare

Astăzi este Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. În biserici se va cânta diseară Prohodul Domnului – ce simbolizează punerea în mormânt a lui...

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 19:37

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră

La data de 16 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, ai formațiunilor rutiere, precum și polițiștii structurilor...

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră