Calendarul zilei – 17 septembrie
Publicat de Codrin RAITA, 17 septembrie 2022, 05:00 / actualizat: 18 septembrie 2022, 15:27
S-a întâmplat într-o zi de 17 septembrie
* Se împlinesc 235 de ani (1787) de când a fost adoptată Constituţia SUA, de către Convenţia Constituţională a Statelor Unite ale Americii, desfăşurată la Philadelphia (Pennsylvania), care proclama noul teritoriu republică federală şi introducea sistemul prezidenţial de guvernământ. Intrată în vigoare la 4.III.1789, Constituţia SUA este valabilă, cu unele amendamente (27 la număr), şi astăzi, fiind cea mai veche constituţie de tip federal din lume
* Acum 151 de ani (1871) era inaugurat tunelul Fréjus, tunel feroviar cu o lungime de 13,7 km în Alpii europeni, care transportă calea ferată Torino-Modane prin Mont Cenis până la o conexiune finală cu calea ferată Culoz-Modane. Tunelul feroviar Fréjus (numit uneori și Tunelul feroviar Mont-Cenis) leagă localitatea Modane (Franța) de Bardoneche (Italia). La 31 august 1857, regele Victor – Emmanuel al II-lea de Savoia, ordona începerea lucrărilor pentru săparea unui tunel feroviar, al cărui studiu preliminar a fost realizat de Henri Maus. Lucrările au fost conduse de inginerul Germain Sommeiller. Tunelul Fréjus și-a păstrat titlul de cel mai lung tunel feroviar din lume până la 1 iunie 1882, odată cu deschiderea tunelului feroviar Gotthard lung de 15 km, construit în Elveția (a nu se confunda cu Tunelul de bază Gotthard (GBT), tunel de cale ferată prin masivul elvețian Gotthard, construit între 1999 și 2016, dat în folosință la jumătatea lui 2016)
* Cu 103 ani în urmă (1919) era înfiinţat, la Cluj, Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (în prezent Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, purtând numele primului director – compozitorul şi dirijorul Gheorghe Dima)
* În urmă cu 87 de ani (1935) România a fost admisă ca membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor, cu o majoritate de 50 de voturi (din totalul de 52), fapt fără precedent în istoria acestui for internaţional
* Acum 83 de ani (1939), între 17 şi 18 septembrie, în urma ocupării Poloniei de către nazişti (la 1 septembrie), membrii Guvernului acestei ţări s-au refugiat în România
* Acum 59 de ani (1963) avea loc premiera filmului „Codin”, ecranizare după nuvela omonimă a lui Panait Istrati, în regia francezului Henri Colpi, prima coproducţie cinematografică româno-franceză, filmul a obţinut Premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes. Scenariul era semnat de Dumitru Carabăţ şi Henri Colpi, iar din distribuţie făceau parte Mihai Fotino, Virgil Platon şi Françoise Brion
* Acum 49 de ani (1973) se înfiinţa Cenaclul „Flacăra”, sub conducerea poetului Adrian Păunescu (1943 – 2010). Cenaclul (interzis de autorităţile comuniste la 16.VI.1985) a fost o adevărată rampă de lansare pentru numeroşi interpreţi ai muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori. Între anii 1979 – 1985, manifestările aferente erau consemnate săptămânal în emisiunea „Radiocenaclul Flacăra – valori ale muzicii tinere”, la Radio România
* Cu 44 de ani în urmă (1978) avea loc semnarea Acordului de la Camp David, prin care, pentru prima oară, o ţară arabă recunoştea statul evreu. Acordul a fost semnat de preşedintele Egiptului, Anwar El Sadat, şi de premierul Israelului, Menahem Begin, în prezenţa preşedintelui SUA, Jimmy Carter
* Se împlinesc 20 de ani (2002) de când, pentru prima dată de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, între Tokyo şi Phenian, au avut loc discuţii diplomatice în cadrul unui summit istoric la care au participat premierul Japoniei, Junichuio Koizumi şi liderul Coreei de Nord, Kim Djong II. În urma discuţiilor, Japonia a prezentat, oficial, scuze Coreei de Nord pentru neajunsurile din perioada ocupaţiei coloniale nipone (1910-1945), iar partea nord-coreeană a anunţat suspendarea pe termen nedefinit a lansării de rachete cu rază lungă de acţiune
Aniversări – Comemorări
– Sf. Ierarh Dionisie, episcopul Cetății Albe – Ismail (Calendarul Creştin-Ortodox 2022). NOTĂ: Dionisie Erhan (nume la naștere: Dimitrie, n.2.XI.1868 – m.17.IX.1943), ieromonah, duhovnic, stareţ al Mănăstirii Suruceni, a lucrat cu osârdie la realizarea idealului de unitate al românilor, în perioada premergătoare momentului istoric de la 27 martie 1918, dar şi după acesta; a fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului (1918-1934), episcop al Cetății Albe – Ismail (1934-1940); sfintele sale moaşte au fost descoperite neputrezite în anul 2018, la împlinirea a 100 de ani de la hirotonirea sa în arhiereu; Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 25 octombrie 2018, l-a înscris în rândul sfinţilor ierarhi din calendarul ortodox
– Se marchează, în România, „Zilele Europene ale Patrimoniului”, ediția XXX. Organizată din 1991, sub auspiciile Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene, manifestarea are loc, de obicei, în a treia sâmbătă din septembrie, fiecare ţară având însă latitudinea să fixeze data într-un weekend din luna septembrie şi tema, sub un slogan permanent: ”Europa, un patrimoniu comun”; în ţara noastră, Ministerul Culturii asigură, împreună cu forurile judeţene, organizarea şi coordonează evenimentele ce au loc cu acest prilej. Tema de anul acesta este: „Patrimoniul durabil”
– 1823: A murit cărturarul iluminist Gheorghe Lazăr; propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească, unde a fondat învăţământul în limba naţională; prin manualele pe care le-a întocmit, a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice româneşti (n. 1779). NOTĂ: În ziua de naştere (5 iunie) a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc, este sărbătorită anual, din 2008, „Ziua Învăţătorului”
– 1844: S-a născut Constantin I. Brătianu, general, geodez şi cartograf; s-a numărat, alături de Constantin Barozzi ş.a., printre întemeietorii revistei „România militară” (1864); membru corespondent al Academiei Române din 1899 (m. 1910)
– 1856: S-a născut Moses Gaster, filolog, istoric literar şi folclorist (autorul lucrării „Literatura populară română”, 1883 – prima sinteză în domeniu); după 1885 s-a stabilit în Anglia; Mare Rabin al evreilor sefarzi din Marea Britanie; militant pentru drepturile evreilor, sionist; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (m. 1939)
– 1875: S-a născut Victor Anestin, scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, publicist şi editor (în 1899 publică primul roman ştiinţifico-fantastic cunoscut din literatura română: ”În anul 4000 sau O călătorie la Venus”); fondatorul şi redactorul primei reviste româneşti de astronomie, Orion (1907-1912); în 1908 înfiinţează Societatea Astronomică Română „Camille Flammarion”; în 1912, împreună cu chimistul C.I. Istrati, pune bazele Universităţii Populare din Bucureşti (m. 1918)
– 1876: S-a născut compozitorul şi dirijorul Alexis Catargi (m. 1923)
– 1877: S-a născut Iosif Paschill, compozitor, pianist, organist, dirijor de cor şi pedagog român de naţionalitate germană, unul din fondatorii muzicii de orgă în România (m. 1966) – 145 de ani
– 1884: S-a născut basul George Folescu (m. 1939)
– 1888, 17/29: A murit Iulia Hasdeu, poetă română de limbă franceză; fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu; a publicat în timpul vieţii doar patru poezii; creaţia sa, scurtă, dar densă, scrisă în limba franceză, a fost publicată postum de tatăl său (n. 1869). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 23 septembrie 1888
– 1901: S-a născut Alexandru L. Cosmovici, compozitor şi muzicolog (m. 1995)
– 1902: S-a născut Aurel Bordenache, pictor, sculptor și grafician (m. 1987) – 120 de ani
– 1922: S-a născut violoncelistul şi profesorul Radu Aldulescu, stabilit din 1971 în Italia, Elveţia şi Spania (m. 2006) – 100 de ani
– 1925: S-a născut jurnalista și prozatoarea pentru copii Gica Iuteş (pseudonimul Elenei-Georgeta Drăgoi) (m. 2018)
– 1937: S-a născut Ilarion Ionescu-Galaţi, violonist, dirijor și profesor; din 1970 a activat ca prim dirijor al orchestrei Filarmonicii din Braşov, fiind numit şi director artistic (între 1973 și 1997); fondatorul (1970) și directorul de onoare (din 2003) al Festivalului Internaţional al Muzicii de Cameră de la Braşov – 85 de ani
– 1939: S-a născut Nicolae Ioana, poet şi prozator (m. 2000)
– 1940: S-a născut Radu Rey, medic veterinar și unul din cei mai buni specialiști români în domeniul montanologiei; de numele lui se leagă multe inițiative pentru promovarea muntelui, este autorul principal al „Strategiei de dezvoltare durabilă a zonei montane” și al primei „Legi a muntelui” din România; membru de onoare al Academiei Române din 2019
– 1946: A murit Ion Ionescu (Bizeţ), inginer constructor şi matematician; a contribuit la dezvoltarea reţelei de şosele şi poduri din ţara noastră; unul dintre fondatorii revistei „Gazeta matematică”; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1870)
– 1953: S-a născut actorul Valentin Teodosiu
– 1959: S-a născut Florentin Crihălmeanu, fost Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla (m. 2021)
– 1989: A murit Ion D. Sîrbu (numele la naştere: Sîrbu Desideriu), prozator, dramaturg, scenarist şi eseist; membru fondator al Cercului literar de la Sibiu (1945); arestat în septembrie 1957 pentru omisiune de denunţ şi condamnat la şapte ani de închisoare (n. 1919)
– 1996: A murit artista plastică Ileana Balotă (n. 1929)
– 1997: A murit Arșavir Acterian, avocat, jurnalist, scriitor și memorialist de origine armeană; a scris multă literatură memorialistică, fiind poreclit de prietenii săi „martorul secolului”; jurnalele sale acoperă peste 60 de ani de evocări, cu întreruperi cauzate de anii petrecuți în temnițele comuniste (n. 1907) – 25 de ani
– 2000: A murit Dem Rădulescu, unul dintre marii actori de comedie de teatru, film şi televiziune, profesor universitar (n. 1931)
– 2006: A murit Aristide Buhoiu, reporter radio, realizator de emisiuni tv. şi publicist; din 1957 până în 1983 a lucrat, succesiv, la Radio Timişoara, Radio Cluj, Radio Bucureşti şi la Televiziunea Română; din 1985 până în 2002 a fost editor al publicaţiei săptămânale „Universul” din Statele Unite (unde se stabilise), considerată una dintre cele mai importante reviste ale românilor americani; după 1989 a stat mult şi în ţară (n. 1938)
– 2015: A murit tenorul Cornel Stavru (n. 1929)
– 2017: A murit Lascăr Pană, fost handbalist şi antrenor al echipei Minaur Baia Mare, dar şi al echipei naţionale masculine; a înființat primul club exclusiv de handbal din România, Minaur Baia Mare (n. 1934) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– München: Cea de-a 187-a ediție a Festivalul berii Oktoberfest (17 sep. – 3 oct.)
– Chatila, Liban: Sunt comemorați 40 de ani de la masacrul din lagărele palestiniene de la Sabra și Chatila
– Le Castellet, Franța: Motociclism – Campionatul Mondial de anduranță (EWC), Bol d’Or (17 – 18 sep.)
– Las Vegas: Meciul de box dintre Saúl ‘Canelo’ Álvarez (Mexic) și Gennadiy ‘GGG’ Golovkin (Kazahstan)
– Buenos Aires: Campionatul de rugby: Argentina – Africa de Sud
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Curăţeniei”, lansată în 1993 de Organizaţia Naţiunilor Unite în parteneriat cu organizaţia „Clean Up the World”, are loc în a treia sâmbătă a lunii septembrie; acţiunile organizate în această zi sunt menite să conştientizeze cetăţenii că păstrarea curăţeniei în locurile unde trăiesc şi muncesc, ca şi în locurile publice, contribuie la menţinerea unui mediu curat şi, implicit, la protejarea sănătăţii. Acțiunile sunt organizate și de „Let’s Do It World” (LDIW)
– „Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice”, este marcată, din 2015, în a treia sâmbătă a lunii septembrie
– „Ziua Internaţională a Ecologizării Plajelor” este cel mai mare eveniment de voluntariat, în numele mediului marin, ce are loc în fiecare an în a treia sâmbătă din septembrie, care inspiră oamenii să ajute la curăţarea gunoaielor şi resturilor de pe plaje şi zonele subacvatice adiacente, să identifice sursele de poluare şi să schimbe atitudinea celor neatenţi cu mediul marin
– „Ziua Mondială a Siguranței Pacientului”, stabilită, din 2019, de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în cadrul celei de-a 72-a Adunări Generale, a fost creată pentru a facilita dezvoltarea politicilor și practicilor privind siguranța pacienților în toate statele membre OMS și pentru a acționa ca o forță majoră la îmbunătățirea siguranței acestora. Ziua are ca temă anul acesta „Siguranța medicamentelor”
– 1762: A murit Francesco Geminiani, violonist, compozitor şi teoretician italian (n. 1687) – 260 de ani
– 1795: A fost botezat compozitorul italian Saverio Mercadante (m. 1870)
– 1820: S-a născut Émile Augier, poet şi dramaturg francez (m. 1889)
– 1854: S-a născut David Buick, inventator american de origine scoţiană, unul dintre pionierii industriei automobilistice americane (în 1902 a fondat „Buick Motor Car Company”) (m. 1929)
– 1863: A murit Alfred de Vigny, poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului (n. 1797)
– 1869: S-a născut Christian Lange, istoric, profesor, om politic norvegian; secretar al Comitetului Nobel din Oslo (1900-1909); secretar general al Uniunii Interparlamentare (1909-1933); Premiul Nobel pentru pace pe 1921, împreună cu suedezul Karl Branting (m. 1938)
– 1879: A murit Eugène Emmanuel Viollet-Le-Duc, arhitect, restaurator și teoretician francez; unul dintre cei care au pus bazele arhitecturii moderne; renumit mai ales pentru restaurarea edificiilor medievale (n. 1814)
– 1904: S-a născut (în Ecuador) Sir Frederick Ashton, renumit coregraf britanic (m. 1988)
– 1917, 17/30: S-a născut Iuri (Petrovich) Liubimov, regizor şi actor rus; a dominat teatrul rus timp de jumătate de secol, stilul său novator influenţând o generaţie întreagă de artişti (m. 2014) – 105 ani
– 1930: S-a născut actorul american David Huddleston (m. 2016)
– 1931: S-a născut scriitorul, regizorul, scenaristul, dramaturgul, textierul și actorul francez Jean-Claude Carriere (m. 2021)
– 1935: S-a născut scriitorul Ken Kesey, autor al romanului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”; regizorul Milos Forman a ecranizat romanul, în 1975, câştigând cinci premii Oscar (m. 2001)
– 1939: S-a născut regizorul și actorul rus Vladimir Menshov, laureat al Premiilor Oscar (m. 2021)
– 1942: S-a născut Lupe (Guadelupe) Ontiveros, actriţă americană (de origine mexicană) de film şi televiziune (m. 2012) – 80 de ani
– 1965: A murit Alejandro Rodríguez Álvarez, cunoscut sub pseudonimul Alejandro Casona, dramaturg şi poet spaniol; caracteristica principală a operei sale o constituie transfigurararea lirică, amestecul de real şi fantastic, de umor şi poezie (n. 1903)
– 1966: A murit tenorul german Fritz Wunderlich (n. 1930)
– 1978: S-a născut actorul canadian Nick Cordero, cunoscut mai ales pentru rolurile sale de pe Broadway (m. 2020)
– 1991: A murit violonistul francez Zino Francescatti (nume real: René-Charles Francescatti) (n. 1902)
– 1994: A murit Sir Karl Popper, filosof britanic de origine austriacă, unul dintre cei mai importanţi filosofi ai ştiinţei din secolul XX (n. 1902)
– 1997: A murit editorul elveţian Louis Nagel, fondatorul celebrelor ghiduri şi enciclopedii de călătorie „Nagel” (n. 1908, la Iglo, în Ungaria) – 25 de ani
– 2011: A murit dirijorul german Kurt Sanderling (n. 1912)
– 2011: A murit cântăreaţa franceză Cora Vaucaire, mare interpretă a poeţilor Jacques Prévert sau Louis Aragon, supranumită „Doamna Albă din Saint-Germain-des-Prés” (n. 1918)
– 2012: A murit antreprenorul francez Edouard Leclerc, fondatorul reţelei de magazine Leclerc care a revoluţionat comerţul din Franţa; pionier al retailului în Franţa, a devenit cunoscut pentru politica de preţuri scăzute (n. 1926) – 10 ani
– 2013: A murit industriașul japonez Eiji Toyoda; a adus compania Toyota Motor Corporation la profitabilitate maximă și recunoaștere mondială (n. 1913)
– 2016: A murit preotul greco-catolic italian Gabriele Amorth, unul dintre cei mai cunoscuţi exorcişti din lume (n. 1925)
– 2020: A murit romancierul american Winston Groom, autorul romanului „Forrest Gump” (n. 1943)