NĂVODARI: Mai multe străzi, fără apă potabilă
Publicat de Doina Sirbu, 16 septembrie 2022, 10:15
În cursul zilei de ieri, s-a produs o avarie pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 800 mm, aferentă rezervorului 2×1000 de la nivelul Stației de Pompare Leonciuc din orașul Năvodari.
Echipele de intervenție au finalizat, astăzi, lucrările de remediere a avariei, însă pe timpul nopții rezervorul s-a golit.
Având în vedere diametrul conductei, debitul mare de apă și lungimea rețelei, pentru refacerea stocurilor necesare de apă sunt necesare în jur de 9 ore până la intrarea în presiune a sistemului și reluarea alimentării cu apă a tuturor abonaților.
Prin urmare, astăzi, până în jurul orei 18.00, rămân în continuare fără apă străzile: Macului, Eternității, Apusului, Locomotivei, Liniștei, Recoltei, Prelungirea Recoltei, Sibioara, precum și cei de pe străzile adiacente din Năvodari.
Redactor online – D. Sîrbu / Foto – arhivă