Ascultă Radio România Constanța Live

Simona Halep s-a operat la nas

Simona Halep s-a operat la nas

Publicat de Catalin Donose, 13 septembrie 2022, 08:37

Simona Halep, fostă numărul unu mondial, a anunţat că a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la nas, în urma căreia va lipsi ‘câteva săptămâni’ din circuit.

‘Aşa cum câţiva dintre voi ştiaţi deja, am avut probleme cu nasul mai ales în perioada verii cât mai fost în Washington. Mi-a fost greu sa respir, iar în timpul nopţii totul se agrava. Singura modalitate prin care puteam rezolva problema a fost cu ajutorul operaţiei’, a scris Simona Halep pe contul ei de Twitter.

‘Doctorul Daniel Popescu mi-a făcut cu această ocazie şi o intervenţie estetică. Mulţumesc! Totul a mers foarte bine, am nevoie de câteva săptămâni de odihnă înainte de a efectua orice activitate fizică. Ne vedem în curând pe teren!’, a adăugat constănțeanca.

Simona Halep, campioană la Roland Garros 2018 şi Wimbledon 2019, care va împlini 31 de ani la sfârşitul acestei luni, a fost învinsă surprinzător în primul tur la US Open, pe 29 august, de ucraineanca Daria Snigur, iar de atunci nu a mai disputat niciun meci oficial.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 12:10

UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite

UPDATE: Minorele au fost identificate în localitatea Isaccea, iar din primele verificări, acestea nu au fost victimele vreunei infracțiuni,...

UPDATE | TULCEA: Cele două surori minore dispărute de la domiciliu au fost găsite
AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 11:46

AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți

Românii călătoresc mult în afara țării și astfel sunt conectați la ceea ce înseamnă designul arhitectural și investițiile sustenabile în...

AUDIO: Litoralul este o planșă provocatoare pentru arhitecți
România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 10:37

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă, cu un minim istoric de doar 2.500 MW și un mix...

România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă
Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:00

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat

În prima zi de Paște, până astăzi, 21 aprilie, ora 5.00, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a avut 288 de solicitări în județ....

Județul CONSTANȚA: Bilanț tragic în prima zi de Paște – 14 persoane au decedat
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:55

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament

Un incendiu izbucnit a izbucnit luni dimineață, în jurul orei 03:00, într-un apartament de pe Aleea Orhideelor din Constanța. Focul a fost...

CONSTANȚA: O candelă aprinsă a declanșat un incendiu într-un apartament
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:35

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a intervenit rapid cu nava SAR ARTEMIS, în cadrul unei operațiuni de evacuare...

”SAR ARTEMIS”, în misiune Medevac – marinar rănit, evacuat de urgență în Portul Constanța
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 14:17

Județul CONSTANȚA: O femeie a decedat după ce a fost înjunghiată de concubinul său

O tânără de 20 de ani din Cuza Vodă a fost înjunghiată mortal de concubinul său în prima zi de Paște. ”Procurorul de caz din cadrul...

Județul CONSTANȚA: O femeie a decedat după ce a fost înjunghiată de concubinul său
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 13:32

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști