Centrele de Evaluare COVID din județul Constanța și-au redus programul de funcționare

Publicat de Doina Sirbu, 7 septembrie 2022, 11:36
Centrele de Evaluare COVID din județul Constanța și-au redus programul de funcționare.
Dacă în vară aproape toate erau deschise și în weekend și aveau program prelungit, acum funcționează doar câteva ore zilnic și unul singur este la dispoziția pacienților la sfârșit de săptămână. Potrivit Direcției de Sănătate Publică din Constanța, Centrul de Evaluare de la Spitalul de Pneumoftiziologie din cartierul Palazu Mare este deschis de luni până duminică, în intervalul 08.00 – 14.00.
La centrul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, pacienții confirmați cu virusul SARS – CoV-2 pot apela, de luni până vineri, între orele 08.00 – 14.00, iar la cel de la Spitalul Militar de Urgență Constanța, tot de luni până vineri, de la 08.00 la 15.00.
Redactor – Cătălina Radu / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – arhivă